VAL DE SOLIDARITATE CU JURNALISTA EMILIA ŞERCAN: 160 de profesori universitari, jurnalişti şi scriitori, pe lista semnatarilor

60 de profesori universitari, jurnalişti şi scriitori, între care Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, au semnat un apel la solidarizare cu jurnalista Emila Şercan, transmite G4Media.ro.

Jurnalista a denunţat, ieri, o acţiune de compromitere la adresa sa şi a acuzat poliţia că a scurs către un site o probă depusă de ea în dosarul ameninţărilor primite după ce a publicat ancheta în care îl acuza de plagiat la doctorat pe premierul Nicolae Ciucă.

„Emilia Şercan este un model pentru mulţi dintre noi. Suntem alături de ea şi privim cu îngrijorare şi foarte mare atenţie desfăşurarea evenimentelor, cerând autorităţilor statului să protejeze libertatea de exprimare şi siguranţa cetăţenilor României”, se arată în apel.

Guvernul a anunţat, ieri, că susţine total libertatea presei, iar premierul cere investigaţii vizând orice formă de ameninţare la adresa jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a vinovaţilor.

„Alături de Emilia Şercan.

Noi, semnatarii acestui apel, suntem solidari alături de colega noastră de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele comunicării a Universităţii din Bucureşti, doamna Emilia Şercan. Emilia Şercan este de multă vreme ţinta unor campanii de intimidare, încă de când a început să acţioneze nu doar ca avertizor de integritate şi voce esenţială a cultivării eticii academice, cât mai ales ca ziarist de investigaţii preocupat de asanarea morală a imposturii în societatea românească. Atacurile la adresa colegei noastre s-au înmulţit în ultima vreme, mai ales după ce ea a dat publicităţii analiza detaliată a tezei de doctorat a domnului Nicolae Ciucă.

Conform analizei doamnei Şercan, cel puţin 42 de pagini din teza de doctorat analizată sunt suspecte de un potenţial plagiat. Această analiză a intrat în atenţia organelor abilitate. Sperăm ca ea să fie rapid analizată mai departe de Consiliul Naţional de Atestare Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), organismul care să formuleze şi verdictul în acest caz.

Între timp, însă, nu putem să asistăm fără reacţie la modul în care colega noastră este supusă unor ameninţări şi presiuni. Am citit cu tristeţe şi revoltă articolul publicat de colega noastră în Press One, articol care documentează nu doar ameninţările primite, ci şi o total inadecvată reacţie a instituţiilor îndrituite să apere cetăţeanul în faţa infractorilor.

Felul în care au reacţionat autorităţile la plângerile repetate ale doamnei Şercan ridică mari semne de întrebare pentru întreaga noastră comunitate academică şi pentru siguranţa oricărei voci universitare care iese în evidenţă în lupta împotriva corupţiei din lumea românească.

Emilia Şercan este un model pentru mulţi dintre noi. Suntem alături de ea şi privim cu îngrijorare şi foarte mare atenţie desfăşurarea evenimentelor, cerând autorităţilor statului să protejeze libertatea de exprimare şi siguranţa cetăţenilor României.

Suntem, atât individual, cât şi colectiv, alături de Emilia Şercan.”

1. Prof. Vlad Alexandrescu, Facultatea de Limbi străine, Universitatea din Bucureşti

2. Prof. Sorin Alexandrescu, Profesor asociat UB, professor emeritus Universitatea din Amsterdam, Centrul de EXcelenţă în Studiul Imaginii CESI, UB

3. Prof. Mihaela Marilena Albu, Universitatea Politehnica din Bucuresti, membră a CNATDCU – Comisia de Inginerie Electrică,membră a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare (CCCDI)

4. Prof. Dragoş Paul Aligică, Universitatea din Bucureşti

5. Conf. Cristian Alunaru, Universitatea de Vest Vasile Goldis, Arad.

6. Dr. Lucian Ancu , Data Scientist, SBB CFF FFS, Elveţia.

7. Florin Anicai, inginer

8. Dr. Adrian Apetri, Scientific Director, Analytical Development, Johnson & Johnson

9. Conf. Cătălin Avramescu, FSPUB

10. Dr. Patricia Apostol, colaborator extern la Departamentul de Limba si Literatura Franceza, Universitatea din Bucureşti

11. Prof. Ciprian Apetrei, journalist independent

12. Prof. Gabriel Bădescu, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj

13. Dr. Ovidiu Babeş, ICUB-Humanities, Universitatea din Bucureşti

14. Vasile Bănescu, teolog, realizator TV

15. Orlando Balaş, scriitor, profesor

16. Prof. Sorin Băiaşu, Universitatea Keele, Marea Britanie.

17. Dana Betlevy, jurnalist

18. Cosmin Gabriel Blasciuc, student, anul I, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj

19. Lector, Adrian Briciu, Filosofie, Universitatea de Vest, Timişoara

20. Dr. Lidia Bodea, editor

21. Lect. Flaminia Botez, Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare, Universitatea Tehnică din Bucureşti

22. Conf. Dana Bădulescu, Facultatea de Litere, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi

23. Marius Bănuţă, University of Victoria , British Columbia , Canada

24. Dr. Mihnea Boştină – Associate Professor University of Otago, New Zealand

25. Raluca Brumariu, producător TV

26. Sorin Camner, inginer

27. Ştefan Capmare, masterand al Facultăţii de Filozofie şi student al Facultăţii de Matematică, Universitatea din Bucureşti

28. Prof. Carmen Chifiriuc, Prorector, Universitatea din Bucureşti

29. Lect. Cătălin Cioabă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

30. Oleg Chiseliov, elev în clasa a 11-a, LT „Pro Succes”, Chişinău.

31. Lect. Mioara Clius, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti

32. Adrian Cioflâncă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

33. Dr. Cristian Ciocan, ICUB-Humanities, Universitatea din Bucureşti

34. Sorin Crişan, Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad

35. Prof. Constantin Colonescu, Departamentul de Economie, , MacEwan University, Edmonton, Canada

36. Andi Constantinescu, economist

37. Lect. Daniel Mihail Constantinescu, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti

38. Prof. Ion Copoeru, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş Bolyai

39. Cristi Corobana, Expert IT şi activist civic, Zurich, Elvetia

40. Conf. Sorana Corneanu, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti

41. Prof. Călin Cotoi, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

42. Prof. Andrei Cornea, Universitatea din Bucureşti

43. Prof. Ioana Costa, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti

44. Prof. Adrian Cioroianu, Directorul Bibliotecii Naţionale

45. Prof. Codrin Liviu Cutitaru, Facultatea de Litere, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi.

46. Conf. Dana Cucu, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti

47. dr. Anca Dan, cercetatoare la CNRS, Ecole Normale Superieure, Universitatea Paris Sciences & Lettres

48. Mihai Demetriade, istoric, CNSAS

49. Loredana Diacu, reporter, Epoch Times Romania

50. Prof. Mihai Dima, Facultatea de Fizica, Universitatea din Bucureşti

51. Conf Camelia Sanda Dragomir, Università degli Studi di Napoli „L’Orientale” / Universitatea Ovidius Constanţa

52. Dorin Dobrincu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi

53. Drd. Andrei Dogaru, Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti

54. Elena Dolhan

55. Dr. Iovan Drehe, Hankuk University of Foreign Studies, South Korea

56. Dr. Stefan Dorondel, CS I, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Romane

57. Conf. Mihaela Frunză, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeş Bolyai

58. Prof. Mircea Dumitru, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

59. Carmen Dumitrescu, jurnalist de investigaţie (şi redacţia Investigatoria)

60. Drd. Calin Alexandru Gabriel, Şcoala Doctorală de Geologie, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Universitatea din Bucureşti

61. Nicoleta Gavrilescu, farmacist

62. Conf. Ionuţ Geană, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române

63. Iulian Gheorghe

64. Prof. Simona Gherghina, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

65. Lect. Oana Celia Gheorghiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

66. Amalia Ghidiu, profesor.

67. Lect. Dominica Gorovei, FSPUB

68. Conf. Armand Goşu, FSPUB

69. Prof. Radu Gramatovici, prorector Universitatea din Bucureşti

70. Ana Grimalschi, avocat

71. Marcos Cortes Guadarrama,Universitatea Veracruzană din Mexic

72. Dr. Letiţia Guran, Departanentul de Studii Romanice, Universitatea North Carolina, Chapel Hill, Statele Unite ale Americii

73. Dragoş Hahaianu, inginer chimist

74. Irina Hendrich, inginer IT, Viena

75. Valentina Hohota, Expert Internaţional la Universitatea Jiangxia din Fujian, China.

76. Ionuţ Iamandi, Jurnalist

77. Conf. Alexandra Iancu, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucureşti

78. Anamaria Iuga, cercetator, Muzeul National al Taranului Roman.

79. Vasile Hotea-Fernezan, jurnalist TVR, cadru didactic asociat FSPAC, UBB

80. Lect. Virgil Alexandru Iordache, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti

81. Conf. Dana Jalobeanu, Facultatea de filosofie

82. Elena Kraemer-Stamin, Absolventă a. Fac. Lb. Străine, promoţia 1994, Absolventă a FJSC, promoţia 1995, Jurnalistă, Germania

83. Iuliana-Erika Köpeczi, traducator, absolventa UBB.

84. Cristea Marcel Leonard, fost ofiţer în Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

85. Prof. Gabriel Liiceanu, scriitor, profesor emerit al Universităţii din Bucureşti

86. Lect. Veronica Manole, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj

87. Lect. Oana Matei, Universitatea de Vest Vasile Goldiş, Arad

88. Conf. Laura Mesina, CESI, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti

89. Conf. Diana Mărgărit, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

90. Vlad Mirea, fotograf

91. Dr. Cristian Mladin, Biblioteca Batthyaneum

92. Vlad Manea, Geosciences Center, National Autonomous University of Mexico (UNAM).

93. Conf. Claudiu Mesaroş, Universitatea de Vest din Timişoara

94. Conf. Ciprian Mihali, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai

95. Prof. Mihaela Miroiu, SNSPA

96. Lect. Bogdan Mincă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

97. Lector, Irina Năstasă Matei, FSPUB

98. Lector Mihai Maci, Universitatea din Oradea

99. Clara Mareş, istoric, CSIC

100. Prof. Andrei Moldovan, profesor la Universitatea din Salamanca, Spania.

101. Emil Moise, presedinte Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta

102. Lect. Cristian Neculăescu, Departamentul de Matematici Aplicate, Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, Academia de Studii Economice, Bucureşti

103. Conf. Alexandru Nicolae, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Bucureşti, Departamentul de Lingvistică, Universitatea din Bucureşti

104. Paul Niculescu, în numele redacţiei Monitorul de Cluj

105. Dr. Gheorghe Alexandru Niculescu, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.

106. Otilia Nutu, Expert Forum

107. Dr. Bogdan Oprea, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti.

108. Dr. Alexandru Oraviţan, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara

109. Prof. Liviu Ornea, Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea din Bucureşti

110. Lect. Damiana Otoiu, FSPUB

111. Prof. Anca Oroveanu, Colegiul Noua Europă, Bucureşti

112. Prof. Vlad Perju, Boston College Law School

113. Prof. Andrei Pleşu, scriitor, profesor emerit al Universităţii din Bucureşti.

114. Prof. Cristian Preda, decan FSPUB

115. Prof. Viorel Paraschiv, Societatea de Geografie din România prim-vicepreşedinte filiala judeţului Iaşi

116. Conf. Dan Pavel, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti

117. Conf. Camil Pârvu, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti

118. Conf. Caterina Preda, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti

119. Dr. Gabriel Preda, Principal Data Scientist, Endava

120. Feri Predescu, Jurnalist

121. Conf. Adrian Papahagi, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj

122. Laura Mihaela Pătraşcu, masterandă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

123. Prof. Andrei Păun, Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea din Bucureşti

124. Conf. Lucian Pârvulescu, Universitatea de Vest din Timişoara

125. Florian Pompieru, fizician şi student la filosofie

126. Ştefan Popa, student, Academia de Studii Economice – Facultatea de Administraţie şi Management Public

127. Prof. Marian Popescu, director onorific CARFIA, Universitatea din Bucureşti

128. Georgeta Popescu, bibliotecar

129. Iaromira Popovici, jurnalist

130. Antonia Pup, studentă, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara.

131. Daniela Raţiu, scriitor

132. Prof. Dan Eugen Raţiu, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeş Bolyai

133. Oana Mara Răduţ, studenta, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai

134. Ancuţa Andreea Roşu, Masterand, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie

135. Florian Smoleanu, inginer

136. Drd. Tatiana Stoica, Universitatea din Lorena, Universitatea din Strasbourg

137. Marian Statache, inginer

138. Dr. Sergiu Spătan, Cercetător Asociat, Universitatea Tehnică din Dresda

139. Lect. Monica Solomon, Filosofie, Bilkent Üniversitesi (Ankara).

140. Prof. Monica Spiridon, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti

141. Drd. Laura Stifter, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti şi profesoară de Religie la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza

142. Prof. Stefan Eugen Szedlacsek, cercetator stiintific I, Institutul de Biochimie al Academiei Romane.

143. Lector Oana Valentina Suciu, FSPUB

144. Lect. Gheorghe Ştefanov, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti

145. Lect. Silvia Ştefan, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti

146. Prof. Daniela Şarpe, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

147. Silviu Tănase, inginer IT, alumnus, Universitatea Politehnică din Bucureşti

148. Claudiu Tufiş, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti

149. Mihaela Ţandără

150. Sonia Vartic, student, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeş Bolyai

151. Prof. Eric Vial, Professeur d’Histoire contemporaine, Cergy Pontoise Universite, France

152. Conf. Radu Vancu, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu

153. Conf. Alexandru Volacu, Facultatea de Administratie si Afaceri, Universitatea din Bucuresti

154. Dr. Octavian Voiculescu, University of Cambridge, Dept Physiology, Development & Neuroscience

155. Dr. Grigore Vida, ICUB-Humanities, Universitatea din Bucureşti

156. arh. dr. Mirela I. Weber (- Andrescov)

157. Lect. Oana Alis Zaharia, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti

158. Dr. Dan-Cristian Zeman, Universitatea din Varsovia, profesor adjunct de filosofie

159. Prof. Rodica Zafiu, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti

160. Oana Raluca Zazuleac, profesor de limba şi literatura română.

161. Prof. Marian Zulean, Universitatea din Bucureşti.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “VAL DE SOLIDARITATE CU JURNALISTA EMILIA ŞERCAN: 160 de profesori universitari, jurnalişti şi scriitori, pe lista semnatarilor”

  1. […] 60 de profesori universitari, jurnalişti şi scriitori, între care Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, au semnat un apel la solidarizare cu jurnalista Emila Şercan, transmite G4Media.ro. Jurnalista a denunţat, ieri, o acţiune de compromitere la adresa sa şi a acuzat poliţia că a scurs către un site o probă depusă de ea în dosarul ameninţărilor primite după ce a publicat ancheta în care îl acuza de plagiat la doctorat pe premierul Nicolae Ciucă. „Emilia Şercan este un model pentru mulţi dintre noi. Suntem alături de ea şi privim cu îngrijorare… Citeste mai mult […]

  2. I.C.

    Pînă la ora 14:56 au semnat 264 de persoane, am semnat și eu la 13:53. Nerușinarea impostorului Ciucă continuă: l-a pus pe purtătorul de cuvînt al guvernului României să spună că a dispus o anchetă, ca și cum nu el ar fi în spatele atacului. Ca atunci, după dezvăluirea plagiatului, cînd a zis să se ancheteze cele semnalate, dar apoi a ordonat blocarea.

Leave a Comment