Un număr de 56.360 de sălăjeni din cei peste 217.000 de locuitori ai judeţului Sălaj au cont pe celebra reţea de socializare Facebook. Statistica persoanelor privind utilizarea reţelei de socializare este realizată de facebrands.ro.
Din cei peste 56.300 de sălăjeni care utilizează cunoscuta reţea de socializare, 31.760 – 56,35 la sută se află în municipiul Zalău, un număr destul de mic comparativ cu reşedinţele de municipii din judeţele învecinate. Potrivit sursei citate, în oraşele din judeţul Sălaj, numărul utilizatorilor reţelei Facebook se prezintă astfel: Şimleu Silvaniei – 4.300 de persoane respectiv 7,63 la sută, Jibou – 3.280 de utilizatori – 5,82 la sută şi Cehu Silvaniei – 1.560 de utilizatori – 2,77 la sută. În ceea ce priveşte numărul persoanelor din mediul rural, utilizatori ai reţelei menţionate, situaţia întocmită de facebrands.ro se prezintă astfel: Crasna – 1.320 de utilizatori – 2,34 la sută, Sărmăşag – 1.120 de utilizatori (1,99 la sută), Nuşfalău – 780 (1,38 la sută), Pericei – 540 (0,96 la sută), Ip – 400 (0,71 la sută), Vîrşolţ şi Borla – 380 (0,67 la sută), Cizer, Boghiş, Derşida, Surduc şi Bratca – 260 de utilizatori (0,46 la sută); Someş Odorhei, Marca, Gîlgău, Chieşd şi Popiş – 220 (0,39 la sută); Zăuan şi Hida – 200 (0,35); Valcăul de Jos, Bălan şi Nadiş – 180 (0,32 la sută); Horoatu Crasnei -160 (0,28); Carastelec, Verveghiu, Şamşud, Aluniş, Bobota, Giurtelecu-Şimleului, Năpradea, Tihău şi Bocşa – 140 (0,25 la sută); Uileacu Şimleului, Almaşu, Aghireş, Lompirt, Crişeni şi Bădăcin – 120 (0,21). Având în vedere faptul că datele se bazează doar pe utilizatorii care şi-au setat reşedinţa de domiciliu, restul localităţilor din judeţul Sălaj au sub 100 de utilizatori.
Top pagini din judeţul Sălaj
Printre cele mai apreciate pagini virtuale a reţelei de socializare accesate de utilizatorii din judeţ se numără „Cadoria.ro”- magazin de cadouri personalizate – cu peste 16.000 de fani, „Magazin Sălăjean” – cotidian de informaţie, opinie şi publicitate cu peste 14.000 de fani, „I love Sălaj” – cu peste 5.600 de fani şi „Sănătate Dulce” – cu peste 5.500 de fani. În prima jumătate a anului 2014, la nivel naţional, au fost înregistraţi 7.200.000 de utilizatori. Dintre aceştia 63,93 la sută sunt bărbaţi, iar cei mai mulţi utilizatori, 30,1 la sută au vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani.
Facebrands.ro. precizează că cei mai multe persoane care utilizează reţeaua de socializare virtuală au statutul de persoane căsătorite – 51,56 la sută, urmată de categoria persoanelor singure – 32,12 la sută, a celor aflaţi într-o relaţie – puţin peste 14 la sută, restul fiind persoane logodite. Printre municipiile din ţară cu cei cei mai mulţi utilizatori se numără: Bucureşti – 1.480.640, Cluj Napoca – 260.040, Timişoara şi Iaşi – 260.000 şi Constanţa – 207.900. La polul opus, muncipiile în care s-a înregistrat cel mai mic număr de utilizatori, se află: Carei – 10.140, Drăgăşani – 10.200, Roşiorii de Vede – 10.600, Găeşti – 11.200 şi Motru cu 11.400 de utilizatori.