Pentru fiecare categorie de permis auto, românii trebuie să susțină proba teoretică, pentru a obține dreptul de a conduce pe drumurile publice. Susținerea în mod repetat a acestei examinări, în rândul persoanelor care deja dețin permis de conducere, va fi eliminată.
Acest pas va fi realizat în baza anumitor condiții. Persoanele care au bifat cu succes proba teoretică pentru anumite categorii inferioare nu vor mai fi nevoite să reia această etapă pentru a obține permisul pentru o categorie superioară, după cum notează profit.ro.
Această măsură este propusă prin intermediul unui proiect, prin care este prevăzută reducerea timpului alocat obținerii dreptului de a conduce.
Vârsta minimă prevăzută pentru a obține permisele de conducere în rândul categoriilor AM, A1, A2, A ori B1, B, este stabilită în mod progresiv, potrivit profit.ro. Examinarea teoretică pentru acestea are o structură similară, cu număr identic de întrebări și domenii asemănătoare. Cu toate acestea, în prezent, trecerea la o categorie superioară presupune susținerea unui nou examen.
Astfel, cei care au obținut permisul auto pentru categoria B1, la o vârstă legală sub 18 ani, nu vor mai susține „sala”, ci vor susține doar proba practică și îndeplinirea altor condiții necesare. Idem și în cazul celor cu categoria A1, ce solicită categoria A2. Cei ce au permis pentru prima categorie menționată sunt exceptate de la examenul de teorie dacă vor opta să obțină permis auto pentru categoria A2.