Pizza este, fără îndoială, unul dintre cele mai iubite feluri de mâncare din întreaga lume, iar România nu face excepție. Indiferent dacă întrebați copiii sau adulții, pizza rămâne în topul preferințelor culinare. Clubulcopiilor.ro a realizat un studiu pentru a determina prețul mediu pentru o pizza în România, concentrându-se pe orașele reședință de județ. Pentru a realiza această analiză au fost verificate prețurile a peste 1500 de pizzerii, consultând meniurile disponibile online și, acolo unde nu au fost disponibile, obținând informațiile telefonic. Studiul s-a concentrat pe prețul unei pizza Margherita de dimensiuni medii, aproximativ 32 cm în diametru și o greutate de 450-500 de grame. Conform datelor, prețul mediu al unei pizza Margherita este de 31 de lei în România, dar prețul poate să varieze semnificativ de la oraș la oraș. Pentru o pizza mică, 250-300g, prețul este cu aproximativ 20% mai mic, adică 25 de lei, iar pentru o pizza family, de regulă peste 1.2kg, prețul este cu 80% mai mare, ajungând la 59 de lei în medie. De asemenea, o pizza Margherita cu mozzarella di bufala are un preț mai mare cu aproximativ 30% datorită calității superioare a ingredientelor. Cele mai ieftine orașe din țară pentru o pizza Margherita sunt următoarele:
- Deva, Reșița, Alexandria – 25 RON
- Focșani, Vaslui, Pitești – 26 RON
- Sfântu Gheorghe, Călărași, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Tulcea – 28 RON
Cu un preț mediu de 30 de lei, Zalău se situează la mijlocul clasamentului. La Deva se găsește cea mai ieftină pizza din țară, iar la polul opus București are cel mai ridicat preț al pizzei.
[…] și, acolo unde nu au fost disponibile, obținând informațiile… Articolul Unde mâncăm cea mai ieftină pizza din țară? Zalău la mijlocul clasamentului apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]