Afectaţi de valoarea facturilor imense la gaz, mai mulţi cetăţeni din municipiu au încercat să se adreseze furnizorului pentru clarificări, aşa cum, de altfel, li s-a recomandat de autorităţi. Surprinză! Magazinul situat pe strada Corneliu Coposu din municipiul Zalău este închis pe tot parcursul lunii februarie, iar la numerele de telefon afişate pe factura de furnizare a gazelor nu răspunde nimeni, e ocupat în permanenţă. Cine are noroc, poate să comunice cu robotul Ioana. “Am citit în ziarul dumneavostră, chiar luna trecută că Instituţia Prefectului Sălaj recomanda cetăţenilor nemulţumiţi de facturile la gaz şi energie să se adreseze furnizorului pentru clarificări, iar apoi, dacă nu se soluţionează, să se adreseze la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi la Protecţia Consumatorului. Am 72 de ani şi sunt nemulţumit de factura la gaz, peste 800 de lei. Nu stau la casă, nu am vilă. Locuiesc într-un simplu apartament. Am fost la sediul E-on, la gaz, de pe strada Corneliu Coposu, fostă Republicii dacă ştiţi, să încerc să clarific situaţia facturii. Suma e foarte mare pentru mine. Acolo, n-a fost nimeni. Nici în luna ianuarie, nu a fost nimeni, era închis, nici acum în februarie. Am încercat apoi să sun la numerele de telefon afişate pe factură şi nu dau de nimeni. Nu răspunde nimeni. Sună ocupat în permanenţă. O singură dată mi-a răspuns robotul Ioana şi nu au reuşit să transmit datele cerute, codul de client şi convorbirea s-a închis. Credeţi-mă în situaţia mea mai sunt zeci de persoane, sute poate mii, majoritatea vârstnici, pe care nu are cine să îi ajute. Ce să facem? În ritmul acesta murim cu zile, e o bătaie de joc la adresa noastră a cetăţenilor, în special a vârstnicilor. Trăim în umilinţă”, a relatat un zălăuan care doreşte doar să îi fie clarificată situaţia privind factura de gaz. “Credeţi-mă, nu aştept milă! Ceea ce îmi doresc este să nu mai fim minţiţi şi umiliţi. Atât!”, a mai adăugat acesta.
Cetăţenii nemulţumiţi de valoarea facturilor la gaz şi energie electrică pot sesiza ANRE și ANPC
La începutul lunii ianuarie, Instituţia Prefectului Sălaj informa cetăţenii, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe pagina de facebook a instituţiei, despre faptul că cei care au neclarități cu privire la valoarea facturilor la energie electrică sau gaze naturale se pot adresa furnizorului pentru discuții de clarificare. În cazul în care furnizorul nu oferă o explicație clară și ușor de înțeles a modului în care s-a calculat factura (mai ales dacă nu e bazată pe consumul real), consumatorul se poate adresa: Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE – 021/9782 – Call-center ANRE (sau 0374554265) sau să depună o petiție la adresa https://spv.anre.ro/depune-petitie/ şi Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – 021/9551 – Call-center. Potrivit informării respective, dacă în urma regularizării, consumatorul are de recuperat o sumă mai mare de 100 de lei, furnizorul este obligat să îi restituie suma în termen de cinci zile de la data emiterii facturii de regularizare. În cazul sumelor mai mici de 100 de lei, acestea se scad din următoarea factură. ANRE și ANPC continuă, în această perioadă, controalele la furnizorii de energie electrică și gaze naturale pentru a asigura consumatorilor emiterea de facturi corecte, transparente, clare și complete.
Cetățene de la bloc, oare nu cumva ai votat cu liberalii, atunci îți meriți soarta ?
Chiar și azi, liberalii o țin, mațu-gaiu, Liberalizare totală, imediată și necondiționată. Sălăjeni, treziți-vă, să-i aruncăm la lada de gunoi a istoriei, după țărăniști !
Da si pe USR PLUS trebuie aruncat in lada de gunoi