Turta – dulcele copilăriei sau dulcele „de târg”

Turtele, cunoscute ca ”dulciurile copilăriei” la începutul secolului trecut, erau alimente procurate de regulă din târguri.
În secolul trecut, aproape la toate târgurile mai frecventate existau turtari care aduceau pentru populația adunată la târg cantități mari de turtă preparată cu miere, având diferite forme simbolice, ornată și aromatizată, care se cumpăra ca mâncare ocazională a târgoveților, cunoscută drept ”puiul târgului”, pentru a fi dus acasă copiilor de către părinți sau fetelor de către iubiții lor.
„Când eram prunci și mereu părinții sau măicuța la târg uariunde, de abie așteptam să vină acasă să ne aducă turte. Da, de multe ori nu ne aduce, că zâceu că s-o bătut grecii. Așe ne spuneu, noi credem, da ei săracii nu ne aduceu că n-aveu bani. Ori, când mereu la Fechetău la târg, feciorii, care aveu drăguță îi aduce de acolo turtă de aceie ori mărjele de turtă” – Zdroba Elisabeta, Surduc, Sălaj.
În zona noastră cel mai cunoscut, mai vechi și mai mare târg era cel de la Fechetău, de pe malul Crișului Repede din Negreni, care se organiza de două ori pe an (primăvara și toamna); urma cel de la Huedin, apoi târgurile organizate săptămânal în diverse locuri din județ: Zalău, Jibou, Crasna, Hida etc. La aceste târguri, cumpărătorul putea alege între mai multe feluri de turtă dulce. Foarte cunoscuți erau turtarii de la Luna (județul Cluj), dar erau câțiva și în Șimleu Silvaniei care făceau turte.
În Transilvania, unul din cele mai renumite centre de preparare a turtei dulci era Turda. La începutul secolului, la Turda mai erau 40 de turtari (Karoly Kos, Studii de etnografie, Editura Kriterion, București, 1999, p. 237), care, ca industrie casnică, făceau turtă dulce din făină de secară cu miere rece, câteva ouă și potasă, aromatizată cu piper și cuișoare, iar apoi unse pe deasupra cu miere topită în apă. Aluatul întins era gros, de 0,5 cm și tăiat cu forme de tinichea. Turta avea forma unui pișcot (păpușă stilizată) cu o crăpătură lungă pe mijloc și era coaptă până devenea brun-roșcată. Aceștia își duceau produsele la târgurile din toată Transilvania (Orban Balazs, Torda varos es kornyeke, Budapesta, 1889, p. 265). O particularitate importantă a turtei era că se putea păstra zeci de ani.
Ca urmare a cerințelor diverse din diferite târguri, precum și a creșterii pretențiilor, în zilele de acum cea mai mare parte a turtarilor fac mai multe feluri de turtă dulce. Însă, un loc tot mai important îl ocupă acele produse ”arătoase” care sunt cumpărate doar ca amintire sau cadou și nu pentru consum.
Turta vopsită sau turta împachetată este un produs mai nou. Materia primă îl constituie siropul de zahăr. Culoarea de bază se dădea cu albuș și gălbenuș de ou în care se punea colorant alimentar roșu-gălbui. Suprafața turtelor era unsă cu o pensulă, iar peste culoarea de bază se aplicau ornamentele din spumă cu zahăr: albe, albastre, galbene, roșii, verzi. Spuma de zahăr se făcea din albuș de ou la care se adăuga o cantitate egală de amidon de cartofi (mai demult făină de secară), o cantitate dublă de zahăr praf și vopsea. Aceasta era aplicată pe turte dintr-o pungă tăiată la un colț, astfel încât, prin apăsare, să iasă și să decoreze turta.
De sărbătoarea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, în satele unde era obiceiul să se facă Pomii de Arhangheli (Meseșenii de Sus, Șeredeiu), turtele care erau puse pe pom se cumpărau din târguri sau se dădea comandă la turtarii din Șimleu Silvaniei:
„Turtile le comandau la Șimleu. Acolo erau turtari care făceu. Atăta le făce de faine, în tăt felu de forme. Erau turte feștite în tăte culorile: galbine, roz, albastre. Ale să acățau apoi pă pomi rotă. Turtile să fac în forme, de tăt felu: păsări, tăt felu de flori, omuleți. Să face sirop dintr-un kilogram de zahăr și apă. Să face on sirop aşe gros şi să pune la rece. După ce s-o răcit să pune solocale dizolvat cu oţăt şi fărină şi să pune o lingură de unsore toptită rece. Apoi să întinde și să fac forme şi să pun la cuptor. După ce să răcesc, la tăte formile alea să pun ață, ca la bombonile de pom, să să potă acăța” – Baidoc Maria, Meseșenii de Sus, Sălaj.
Formele turtelor vopsite sunt diverse: inimă cu oglindă (mai mică sau mai mare), figuri mari (între 6 și 20 cm): păpușă, domnișoară, înger, cal, pasăre, cocoș, miel, iepure, coș, cizmă. Turtele mai mărunte (de 4-5 cm) pentru pomul de Crăciun sau pomii de pomană sunt modele simplificate ale celor precedente. Din compoziția turtelor vopsite se făceau bobițe care se înșirau pe ață (cam 14-16 buc) și cu un cerc din același aluat, formând astfel un șirag de mărgele sau cu o cruce, spunându-i-se rozar. Primele erau cumpărate mai ales de către maghiari, iar cele din urmă de către români, pentru a le pune la gâtul copiilor, acestea având o mare trecere mai ales la târgurile care coincideau cu hramuri. Turtele pentru Crăciun se vindeau la începutul iernii.
Olimpia Mureșan, muzeograf
(articol apărut cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, www.muzeuzalau.ro)