Vin vacanţele şi odată cu ridicarea restricţiilor, au explodat rezervările. Pentru călătoriile în Europa se ştie că va fi nevoie de certificat de vaccinare şi de testare, dar una dintre condiţiile mai puţin cunoscute şi explicate de autorităţi se referă la prezentarea unei dovezi că o persoană a făcut COVID-19. Românii care nu sunt vaccinaţi pot merge în vacanţă în Grecia sau Bulgaria, de exemplu, cu un astfel de document, potrivit digi24.
Românii care au fost diagnosticaţi pozitiv cu noul coronavirus pot să meargă în vacanţă în Grecia sau Bulgaria fără să îşi facă un test PCR sau să prezinte la graniţă un document care să arate că s-au vaccinat anti-COVID.
„După ce ai ieşit din carantină poţi să călătoreşti cu dovada că ai trecut prin boală, pentru că anticorpii produşi ca urmare a infecţiei îţi asigură protecţie şi nici nu există riscul de reinfectare şi apoi de transmitere mai departe a virusului”, explică dr. Antoanela Curici – director medical al unui laborator de analize medicale.
Regula aceasta le poate fi de ajutor mai ales părinţilor ai căror copii au trecut deja prin boală. Ei nu mai sunt nevoiţi astfel să plătească teste PCR pentru cei mici, care nici nu pot fi vaccinaţi. Este suficientă dovada trecerii prin boală. Adică să arate la graniţă testul care confirmă că au avut COVID-19.
Buletinul de analize îl primiţi pe mail de la laboratorul unde aţi plătit testul sau de la Direcţia de Sănătate Publică, dacă medicii de pe ambulanţă sunt cei care au prelevat probele.
Documentul trebuie să conţină numele şi prenumele persoanei, datele laboratorului unde a fost făcut testul şi să fie tradus în limba engleză.
Sunt acceptate şi testele rapide antigen cu rezultatul pozitiv, făcute doar în laborator.
În schimb, analizele de anticorpi nu pot fi folosite.
„Testele de anticorpi pot să dovedească şi ele că am trecut prin boală, dar nu ne spun care este momentul. Sunt persoane care nu dezvoltă anticorpi, chiar dacă dezvoltă boala. De asta este important diagnosticul prin metoda RT/PCR, pentru că sistemul imun acţionează prin mai multe căi şi poate împiedica apariţia unei reinfecţii fie prin producerea de anticorpi, fie prin activarea unei celule specializate”, spune dr. Antoanela Curici, director medical la un laborator de analize medicale.
Bulgarii cer un test pozitiv făcut cu cel mult 180 de zile înainte.
Pentru a intra în Grecia trebuie să ai un test pozitiv care să arate că ai avut COVID într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă.
„Pe lângă asta, trebuie să aveţi un certificat, un document verificator, să spunem, de la o autoritate publică, că ai avut, că te-ai vindecat de virus şi că acum eşti recuperat. Regulile sunt ca minorii de peste 5 ani trebuie să aibe un test PCR (n.r. – negativ)”, spune Giorgos Stafylakis – director Organizaţia Naţională de Turism a Greciei.
La întoarcerea în România din Grecia, buletinul de analize care dovedeşte trecerea prin boală nu mai este de folos. Românii trebuie să arate un test PCR negativ sau că sunt imunizaţi, ca să nu stea 14 zile în carantină.
„Apare situaţia ciudată şi neplăcută în care sunt 2 părinţi vaccinaţi, care vin cu 2 copii din străinătate şi trebuie să stea în carantină, ceea ce nu este în regulă. Am solicitat să nu se mai aplice carantină copiilor, pentru că copiii nu se pot vaccina şi nici nu s-a definit foarte bine toată povestea”, a declarat Alin Burcea, vicepreşedintele ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism).
În acest moment, fiecare ţară are propriile reguli. De la 1 iulie, formalităţile necesare călătoriilor în ţările din Uniunea Europeană s-ar putea simplifica. Am putea călători doar cu certificatul verde digital.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro