Turcia ia în calcul serios să renunţe la testele PCR pentru turiştii români înainte de 1 iunie, a declarat astăzi Ferit Turgut, reprezentantul pentru Mediterana din boardul Asociaţiei agenţiilor de turism din Turcia (Tursab), în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români, potrivit agerpres.
Conform sursei citate, pe 17 mai se încheie lockdown-ul în Turcia, iar până la sfârşitul lunii se va decide pentru ce ţări se vor mai solicita de la 1 iunie teste PCR pentru turişti. Românii, care au o situaţie bună din punctul de vedere al numărului cazurilor de COVID-19, cel mai probabil nu vor mai avea nevoie de teste PCR de la 1 iunie pentru a intra în Turcia. Dar, după cum a precizat Ferit Turgut, este posibil ca o decizie în acest sens să se ia chiar mai devreme.
Probabil de la 1 iunie Turcia va trece la liste de acces pe culori (gălbenă, roşie, verde, etc.), în funcţie de numărul de cazuri de coronavirus din ţările respective.
Reprezentantul Tursab susţine că în Antalya sunt aşteptaţi în 2021 „500.000, cel mult 600.000” de turişti români, care sunt în top 20 al ţărilor cu cea mai mare prezenţă în această regiune, listă dominată de Rusia.
La nivelul tuturor turiştilor străini, se speră că Antalya va atrage în anul 2021 în total 7,4 milioane de turişti, întrucât în primele patru luni ale anului au ajuns aici deja 1,4 milioane de vizitatori.
În 2021 se doreşte ca să se ajungă la jumătate din fluxul de turişti din 2019, un an fără pandemie, când în Antalya au venit nu mai puţin de 15 de milioane de turişti. În 2020 însă, numărul de turişti străini în Antalya a scăzut abrupt până la 3,3 milioane de turişti.
Oficialul turc susţine că ţara sa se pregăteşte să accepte persoanele vaccinate în ţară fără condiţii suplimentare, dar că momentan nu a angajat discuţii privind o eventuală recunoaştere a certificatului verde digital care este în curs de adoptare în Uniunea Europeană.
Ferit Turgut spune că aproape toţi angajaţii din sectorul turismului au fost vaccinaţi, proces care ar urma să se încheie pe 30 mai.
În anul 2020 s-au depistat în Antalya în total 3.500 de turişti cu COVID-19 din 3,5 milioane, în condiţiile în care nu se cerea test PCR pentru intrarea în ţară, iar în acest an, la un flux de circa un milion de turişti, numărul celor depistaţi cu noul coronavirus nu a ajuns la 1.000 de persoane.
Răspândirea coronavirusului a fost limitată în principal de faptul că angajaţii din turism au fost vaccinaţi masiv, funcţionarea fiecărei unităţi sanitare de profil fiind condiţionată de obţinerea unui certificat sanitar în acest sens.
Totodată, „toate avioanele au schimbat regulile pentru COVID, toate aeroporturile au sporit măsurile de siguranţă. Toate agenţiile de turism au schimbat regulile de igienă. iar acum este cel mai sigur din punctul de vedere al igienei”, a mai spus Ferit Turgut
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro