Poliţiştii din sindicatele Pro Lex şi SNPPC au anunţat că vor ies în stradă, trei zile la rând, joi, vineri şi sâmbătă, pentru a cere salarii mai mari, după modelul altor categorii de bugetari. Astfel, joi şi vineri au loc pichetări la Ministerul Afacerilor Interne, între orele 10 şi 14, iar sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, va fi organizat un miting de amploare, potrivit reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), în faţa sediului ministerului, miting urmat de un marş ce se va încheia în faţa Palatului Victoria – sediul Guvernului României, ce va dura până la ora 16. La manifestaţii sunt aşteptaţi membri ai celor două sindicate, atât din ţară, cât şi din Bucureşti, dar şi poliţişti neafiliaţi ori afiliaţi altor sindicate.
Liderul sindical din IPJ Sălaj, Daniel Lazăr, ne-a declarat că la proteste participă şi o delegaţie a poliţiştilor sălăjeni. Poliţiştii susţin că, deşi, în bilanţuri, rezultatele lor sunt din ce în ce mai bune, guvernanţii nu-i iau în calcul atunci când vine vorba despre măriri salariale.”Salariile de bază, indemnizaţiile şi sporurile acordate personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale au fost majorate cu 20 la sută faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, iar salariile şi sporurile personalului din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte au fost majorate cu 50 la sută.
De majorări substanţiale au beneficiat şi angajaţii din familiile ocupaţionale Învăţământ şi Sănătate”, spun reprezentanţii „Pro Lex” şi SNPPC. Ei solicită emiterea unei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20 la sută, calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate, pentru judiciarişti) la salariul funcţiei de bază, începând cu data de 1 aprilie. În cadrul aceleiaşi ordonanţe, liderii de sindicat consideră că trebuie să se regăsească şi plata asigurării serviciului de intervenţie prin chemări de la domiciliu, cu 40 la sută din salariul de funcţie, la fel ca în cazul medicilor.
O altă revendicare priveşte eliminarea plafonului de 30 la sută din salariul funcţiei de bază pentru sporuri, compensaţii, prime şi indemnizaţii individuale, dar şi acordarea unei majorări de 100 la sută (faţă de 75 la sută cât este acum) pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
In cursul zilei de ieri (23 03) in loc. Sanmihaiul Almasului 5 (cinci) politisti de la postul de politie faceau „rutiera”. Cred ca in post o mai fi ramas cativa. Au facut „rutiera” apr. 2 ore dupa care si-au incheiat siua de munca. Oare nimeni nu le normeaza necesarul de personal in raport cu nr.populatiei?
Ei, las’ c-o să le-o mărească (leafa, la ce v-ați gîndit?) Dubluța de la Muncă și secretara de școală generală de la Interne!
da-i in plm ca unii muncesc sa ia jumate din cat iau ei acuma… si lor le mai tre mariri sa poata face gratare in timpul serviciului. In mina cu voi, trantori!!! La un dosar simplu de furt nici nu se uita, numa’ de le duci hotu de mana… da’ de indraznesti sa intorci pe linie continua ai ramas si fara permis si un minim pe economie amenda…