Tratament la preț redus prin Casa de Pensii. Zeci de stațiuni disponibile pentru sălăjenii cu afecțiuni

Sălăjenii care suferă de anumite afecțiuni pot urma și în acest an tratamente la preț redus prin intermediul Casei Județene de Pensii (CJP) Sălaj. Este vorba despre pensionari, dar și persoanele asigurate în sistemul public de pensii. În acest sens, instituția face cunoscut profilul stațiunilor unde cei interesați se pot trata grație biletelor de tratament care vor fi disponibile pe tot parcursul acestui an. Acestea se pot obține în baza unei cereri. Astfel, cei care au afecțiuni cardio-vasculare pot urma tratment în stațiunile Buziaș, Covasna, Tușnad și Vatra Dornei; profil digestiv-căi respiratorii -reumatic – Slănic Moldova; profil digestiv – Sângeorz și Olănești; profil nevroză – Sinaia,Stâna de Vale, Bușteni și Predeal; profil reumatic-căirespiratorii – Govora, Slănic Prahova și Târgu Ocna; profil reumatic-digestiv – Căciulată și Călimănești; profil reumatic- ginecologic – căi respiratorii – Sovata; profil reumatic – Călacea, Felix ,Geoagiu, Herculane, 1 Mai, Bala, Bizușa, Tinca, Tășnad și Turda; profil reumatic-ginecologic – Eforie Nord, Saturn, Neptun, Techirghiol, Amara, Bazna, Mangalia și Ocna Șugatag. Durata unui tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și procedurile specifice pentru 12 zile.

One Thought to “Tratament la preț redus prin Casa de Pensii. Zeci de stațiuni disponibile pentru sălăjenii cu afecțiuni”

  1. […] Sălăjenii care suferă de anumite afecțiuni pot urma și în acest an tratamente la preț redus prin intermediul Casei Județene de Pensii (CJP) Sălaj Citeste mai mult […]

Leave a Comment