Trandafiri nu avem, dar chiloţii nu vă plac?

 

Frumoasă, hala noastră cea nouă! Roşie în „obraji”, modernă, curată. O prezenţă urbanistică plăcută, utilă zălăuanilor şi nu doar lor. Auzeam cârcotaşi care vociferau, mai ales acum pe căldurile astea, că aerul condiţionat nu funcţionează, şi te sufoci înauntru. Nici vorbă. Temperatura din interior este una decentă spre excelentă, nici prea frig, nici cald, un climat exact cum e mai bun. Ceea ce mi-a atras însă atenţia zilele trecute, a fost o mică aberaţie descoperită printre tarabele şi standurile bine organizate din hală. Edilii au organizat ei frumos spaţiile, le-au mobilat corespunzător, le-au bibilit şi vopsit astfel încât producătorul şi comerciantul să beneficieze de toate condiţiile, iar clientul să ştie că, mergând la „carne şi produse din carne”, aia va cumpăra, iar de la „brânzeturi şi lapte” nu va cumpăra cuie şi bomfaiere. Fractura s-a produs însă, poate la cel mai sensibil raion, cel dedicat florilor. Nu, nicio floare aici, nici măcar din material plastic. Pentru că la departamentul „flori, floricele şi plante”, găsim chiloţi, ciorapi, pălăriuţe, dresuri, cipici, sacoşe şi altele, care n-au nicio legătură cu buchetele de flori sau plantele în ghiveci. Facem un compromis şi iertăm produsele care au imprimeuri florale (ca să fac o glumă), dar cu celelalte, ce facem? Florile sunt încă afară, dar nu vor mai fi în curând pentru că zona este deja în focul reamenajărilor. Noi vrem să fie bine pentru toată lumea, şi pentru florărese, dar şi pentru comercianţii de lenjerie şi textile, însă trebuie şi puţină organizare şi… respectare a destinaţiei spaţiului, mă gândesc. Sau se merge pe limbajul cazon de altădată, când chiloţeii erau alintaţi „trandafiri” iar ciorapii „gladiole”? Loc este pentru toată lumea, trebuie doar să respectăm destinaţia fiecărui spaţiu, fără supărări inutile şi explicaţii înflorite. Altfel, şi de flori, ca şi de chiloţi, vom avea nevoie mereu.

Leave a Comment