Traficul greu şi lucrările de mântuială au băgat Parcul Central în reparaţii

Parcul din centrul Zalăului a intrat în aceste zile în reparaţii. Nu discutăm de reparaţii capitale, deşi acestea ar fi necesare, ci doar de refacerea unor lucrări acolo unde cei câţiva ani de la darea în folosinţă şi-au spus, poate prea apăsat, cuvântul. Poate cel mai trist aspect şi care, din păcate, este doar vârful unui aisberg, este cel legat de scările şi pista bicicliştilor care, cu precădere în partea superioară a parcului, crapă în fiecare zi câte puţin.

Orice om poate bănui cu uşurinţă că aceste crăpături marchează de fapt un început sinistru, în continuarea căruia, peste un timp nu foarte îndelungat, parcul şi tot ce s-a realizat în el ar putea fi pus într-un imminent pericol. Toate acestea nu se datorează însă exclusiv unei proaste realizări a lucrărilor, deşi vina celor care au lucrat la acest parc este pusă depoarte. Partea de mijloc şi cea de la baza parcului arătau ceva mai bine în urmă cu doi ani însă acum încep să cedeze şi spaţiile existente aici. Traficul greu, pe de o parte, şi lucrările de mântuială executate de societatea plătită să refacă parcul unui centru de municipiu şi nu vreo curte de bloc, îşi spun  cuvântul. Zgomotul şi trepidaţiile venite de la  tirurile şi basculantele care circulă zi şi noapte în partea de sus a parcului, prin eterna lipsă a centurii zălăuane, completează aşadar o lucrare făcută pe repede înainte şi cu materiale nu tocmai competitive.

De casele aflate pe străzile din partea de sus a parcului şi oamenii ajunşi în pragul disperării nu mai amintim, pentru că orice trecător se poate convinge la faţa locului despre aportul sinistru al acestui trafic greu la crăpăturile uriaşe ce brăzdează imobilele din zonă. Obiectele de decor pe care administraţia le numeşte opere de artă nu au fost, nici ele, părtaşe la o soartă mai bună. Lăsând la o parte conceptul şi ideea lucrărilor, destul de dificile pentru un ochi de cetăţean care nu este artist plastic, calitatea şi materialele din care acestea au fost executate şi-au dovedit excelenţa şi durabilitatea după doar câteva luni de la aşezarea lor pe aleile parcului. Aceste statui, care la inaugurarea parcului, indiferent că erau sau nu înţelese de public, arătau acceptabil şi aduceau un plus de rafinament spaţiilor verzi, s-au degradat rapid şi au ajuns să arate ca nişte epave artistice.

Cu ocazia degradării lor, oamenii puteau observa fără să se concentreze prea tare, că materialele alese pentru realizarea acestor obiecte de artă au avut o calitate ce lasă extrem de mult de dorit. O combinaţie nefericită de ipsos şi maculatură în urma căreia, firesc, statuile s-au exfoliat la propriu, şi în cele din urmă au început să se descompună şi să se risipească pe spaţiile verzi. Mobilierul exterior, din câte ştim, statuile şi lucrările menite să înfrumuseţeze un spaţiu neacoperit, trebuie să fie pregătite, ca să ne exprimăm mai plastic, să îndure intemperiile, condiţiile meteo schimbătoare, ploile, ninsorile, vijeliile sau arşiţa. Este de neconceput să „plantezi” o statuie într-un loc deschis, fără să iei în calcul aceste minime condiţii, înainte să aprobi execuţia unei lucrări de acest gen. Şi este păcat, pentru că ideea, banii noştri, munca artistului şi nu în ultimul rând bucuria privitorului, se prăbuşesc cu răsunet după doar câteva anotimpuri. După o serie de peticiri făcute de fosta administraţie, şi actuala conducere a primăriei a decis că primăvara este un moment bun pentru restaurări şi a pornit la reparaţii care, chiar dacă nu vor avea un rezultat durabil, vor prelungi puţin durabilitatea scărilor, a fântânii şi a mobilierului.

Vor fi refăcute şi statuile care au suferit degradări. Municipalitatea a contactat societatea care a efectuat lucrările în parc, demarând la începutul acestei săptămâni lucrări de reparaţii pentru care, din fericire, nu avem de plătit nimic, lucrările aflându-se încă în perioada de garanţie. “În Parcul Central din municipiul Zalău se execută lucrări de reparații la locul de joacă pentru copii, ceea ce cuprinde înlocuirea de platforme și scări, reparații la scările principale de mozaic de la intrarea în parc, vopsirea fântânii din zona spațiului de joacă pentru copii și reparații la obiectele de artă.

Lucrările sunt executate de societatea ACI Cluj și se află în perioada de garanție”, se arată în comunicatul Primăriei. Întrebarea care vine în urma acestor veşti este: ce vom face atunci când şi ultima zi de garanţie a acestor lucrări va deveni trecut?

 

 

 

 

 

2 Thoughts to “Traficul greu şi lucrările de mântuială au băgat Parcul Central în reparaţii”

  1. Ciubucul continuu este litera de lege. La puscarie cu cei vinovati ! Merita!

  2. Anonim

    statuetele de pe vremea vechii conduceri, din ziare lipite cu gips! Foarte frumoase si mai ales foarte rezistente…

Leave a Comment