Totul despre reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule

Testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se susţine la serviciul poliţiei rutiere care are în evidenţă titularul permisului de conducere sau la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenţia/contravenţiile. La nivelul judeţului Sălaj testările se organizează săptămânal, în ziua de joi, la ora 12, la Poliţia Municipiului Zalău. Testul conţine 15 întrebări, iar pentru a fi promovat trebuie să răspundeţi corect la minim 13 dintre acestea. La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căruia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiții: a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;  a obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei.

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;  nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public; nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire; conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi procurorul sau instanţa de judecată a dispus clasarea în condiţiile legii, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal şi art. 103, alin. 1, lit. c, din  OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În cazul depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului: dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu până la 70 km/h, inclusiv; dacă depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar dacă fapta a fost săvârşită o singură dată în 12 luni.

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 45 de zile, la cererea titularului, în următoarele situaţii: dacă conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârşeşte, într-un interval de două luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă contravenţie pentru care se aplică măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce; dacă predarea permisului de conducere nu s-a făcut în termenul legal de 30 zile, în situaţia în care a fost formulată plângere împotriva procesului verbal, iar prin contravenţia reţinută a s-a dispus şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce. Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină poate susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, după caz.

Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă: a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce; a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influenţa alcoolului; sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.

Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susţine, în mod obligatoriu, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie stabilită prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, un test de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru: conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice; nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube material; când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi procurorul sau instanţa de judecată a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, până la expirarea acesteia. În aceste situaţii, perioadele de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se prelungesc, de drept, fără vreo altă formalitate, cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă pentru susţinerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.

 

 

2 Thoughts to “Totul despre reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule”

  1. Sase sase

    Este o prostie. Sancțiunile trebuie sa fie drastice, mai ales in cazul încălcărilor codului rutier care au un potențial mare de producere de accidente. Ma refer la trecerea pe culoarea roșie a semaforului, neacordarea de prioritate, Depășiri neregulamentare, circulația pe contrasens pe autostrada ( devenita o moda dacă ai ratat intrarea pe autostrada pe direcția dorita, sau pentru a scurta drumul ) , contravențiile la traversarea CF, conducerea sub influența alcoolului sau drogurilor. Pentru unele din acestea ar trebui ca permisul sa fie anulat și sa nu existe posibilitatea reobtinerii acestuia timp de 3-5 ani.

    1. Anonim

      correct. legile sunt prea blande, mai ales pentru faptele facute cu premeditate !! infintarea cazierului care sa contina toate sanctiunile applicate de institutiile sattului, de unde sa poti trage o concluzie privind caracterul omulul. Si in functie de asta sa creasca exponential amenzile , asigurarile, impozitele, etc daca iti place sa incalci legea in od constant , atunci sa fi ars pe toate partile

Leave a Comment