Autoritatea părintească este reglementată în Titlul IV – Autoritatea părintească din Cartea a II-a – Despre familie din noul Cod civil.
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc persoana şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi care o exercita numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia (art. 483 NCC).
Autoritatea părintească se exercita până când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu (art. 484 NCC).
Dacă există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţă de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului cu ascultarea obligatorie a acestuia (art. 486 NCC).
Părinţii au dreptul să aleagă prenumele şi, dacă este cazul, numele copilului. Ei îl îndrumă în alegerea religiei potrivit convingerilor lor.
De asemenea, au dreptul să supravegheze copilul, să ia măsuri disciplinare cu respectarea demnităţii copilului, să împiedice corespondenţa şi relaţiile sociale ale minorului până la 14 ani.
Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept, să stabilească şi să schimbe locuinţa copilului.
Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.
Tatăl şi mamă sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională.
Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se afla în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţă de tutela pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţă aceste acte, după caz.
După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur, în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS
(P)
