Alexandra Roșu
Potrivit datelor oferite de Biroul de Comunicare din cadrul Casei Județeane de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), în acest an s-au depus 793 de cereri de pensionare la limită de vârstă. Din acestea doar 450 au fost admise, ținând cont de condițiile care erau necesare să fie îndeplinite. Dacă ne raportăm la ultimii trei ani, vom observa o scădere drastică a celor care aleg să beneficieze de pensie atunci când vine vremea.
La data de 31.12.2020, în evidențele CJP Sălaj au fost 39.662 beneficiari, la 31.12.2021 erau 40.169 beneficiari și la 31.12.2022 au fost 40.106 beneficiari.
Dacă ar fi să găsim niște explicații obiective, atunci am putea admite că mulți sălăjeni încearcă să mai lucreze în 2023, atâta timp cât sănătatea le mai permite și desigur angajatorii. De ce? Evident că răspunsul care se află în prezent pe buzele majorității este cel direct legat de traiul tot mai greu, de faptul că pensia pe care o vor primi nu le va acoperi banii necesari tratamentului sau traiului în condiții decente. Inflația le evaporă până și bruma de economii pe care o pot face de la o lună la alta iar asta îi sperie, îi agită și îi neliniștește pe mulți. Și cine nu și-ar dori să aibă la vremea pensiei un trai liniștit și o pensie cât de cât frumoasă? Dar, ca poată să mai pună pe masă o bucată de pâine, din păcate, mulți încă mai aleg o nouă zi de muncă.
[…] Alexandra Roșu Potrivit datelor oferite de Biroul de Comunicare din cadrul Casei Județeane de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), în acest an s-au depus 793 de cereri de pensionare la limită de vârstă. Din acestea doar 450 au fost admise, ținând cont de condițiile care erau necesare să fie îndeplinite. Dacă ne raportăm la ultimii trei ani, vom observa o scădere drastică a celor care aleg să beneficieze de pensie atunci când vine vremea. La data de 31.12.2020, în evidențele CJP Sălaj au fost 39.662 beneficiari, » Mai multe detalii […]
Coaliția PSD-PNL vor face reforma pensiilor speciale în 2043. Noi plătitori de taxe putem sa așteptăm pana atunci? Răspunsul îl vor afla anul viitor.