În construcţia de case la cheie sunt necesare anumite etape şi decizii importante pentru a avea rezultatele estetic plăcute şi de calitate. Acoperişul este una dintre zonele cele mai importante din proiectul casei. El are rol de protecţie pentru întreaga locuinţă şi trebuie să fie alcătuit din cele mai bune materiale disponibile. Sunt necesare echipe de specialişti care să construiască foarte atent fiecare parte a proiectului realizat de către arhitect. Sunt importante toate etapele de constructie, de la realizarea structurii unui acoperiş, la izolatie acoperis şi până la materialele finale, care acoperă structura acestuia. Materialele pot să fie alese în funcţie de mai multe criterii şi sunt potrivite pentru case din diverse zone sau cu nevoi diferite.
Forma unei case este întotdeauna cea care poate impresiona, iar orice detaliu de design contează. Persoanele care apreciază desenele şi liniile moderne, deosebite, sunt dornici de a avea şi un acoperiş care să se potrivească. Orice tip de acoperiş poate să fie integrat în proiectul unei case moderne. Arhitectul este cel care poate realiza forme spectaculoase, contemporane sau minimaliste. Tot arhitectul este cel care foloseşte jocuri de plin şi gol, de volumetrie specifică unei anumite perioade istorice. Apoi, firma de construcţii realizează proiectul, urmând cu atenţie indicaţiile arhitectului. Firma de construcţie foloseşte meşteri care au experienţa de lucru şi care construiesc totul cu dedicaţie şi atenţie. Fiecare detaliu este important. Iată câteva tipuri de acoperiş care sunt potrivite pentru structurile moderne, pentru casele contemporane, cu forme speciale:
- Acoperişul cu o apă
Acoperişul cu o apă este unul foarte des întâlnit în construcţiile moderne. El este format dintr-o singură pantă care ajută din punct de vedere estetic în formarea unei imagini simple, curate. Liniile casei sunt alese astfel încât să se potrivească de fiecare dată cu această pantă, cu o înclinaţie destul de mare. El este proporţionat cu restul casei, urmând dimensiunile necesare pentru acoperirea întregii construcţii.
- Acoperişul cu formă curbată
Acoperişul de acest gen este unul cu adevărat deosebit. El se realizează cu multă dedicaţie şi atenţie la cele mai mici detalii. Un acoperiş curbat poate avea regăsirea elementelor vizuale în alte zone ale casei. Astfel, se pot desena linii curbe şi în alte zone ale proiectului, pentru a avea congruenţă estetică. Se poate lucra şi cu contrast între linii dure, cu unghiuri mari, şi liniile curbe ale acoperişului.
- Acoperişul cu formă complexă, alcătuit din mai multe pante şi modele geometrice
Un acoperiş cu multe pante şi modele alăturate, este unul cu o formă complexă. Se realizează mai dificil, fiind necesare echipe de specialişti foarte bine pregătiţi. Rezultatele finale sunt însă spectaculoase, iar imaginea impresionează de fiecare dată.
- Acoperişul tip piramidă
Un acoperiş tip piramidă are o formă perfectă de piramidă. El este utilizat des în anexe sau construcţii de case moderne la cheie. Este o formă care permite scurgerea apei într-un mod perfect şi care nu reţine zăpada. De asemenea, forma de piramidă este una frumoasă şi perfectă pentru îmbinarea cu alte elemente geometrice prezente în proiectul casei.
- Acoperişul tip terasă şi casele sau construcţiile la care se poate folosi
Acoperişul tip terasă se găseşte în multe tipuri de construcţii moderne din ţară şi din străinătate. El permite, în funcţie de spaţiul existent, amenajarea unei zone de relaxare. De asemenea, se pot pune panouri solare sau obiecte de decor. Acoperişul tip terasă este foarte des găsit în zone în care nu sunt precipitaţii foarte abundente sau foarte multe luni din an în care zăpada este prezentă.
- Acoperişul cu pantele frânte şi locurile unde se poate introduce
Atunci când există case moderne care folosesc terase mai mari incluse în linia casei, se utilizează un acoperiş tip pante frânte. Acesta are câte două pante frânte şi este construit pe lungimea casei. Astfel, există o mai bună acoperire a zonei de terasă şi există protecţie perfectă şi asupra casei ca întreg.
Un acoperiş modern trebuie să se încadreze frumos în estetica locuinţei construite. Echipele din firma de construcţii sunt implicate într-un mod direct în cele mai mici detalii de execuţie. De asemenea firma de construcţii poate oferi şi consultanţă în alegerea materialelor de calitate şi în urmarea direcţiilor bune de alcătuire a structurii şi izolaţiei.