Patrocle m-a întâmpinat de cum am intrat în curte. M-a privit și s-a apropiat. Am făcut greșeala să-l mângâi. Atât i-a trebuit cățelului cu mărgele în loc de ochi. Pe mine a fost, voia atenție, joacă. Distracția s-a terminat când a venit Alina Flonta, cea care face parte din sufletul unei minunate familii din satul sălăjean Mal.
Auzisem că are o minunăție de loc cu niște animale de poveste: măgăruși, bibilici, lame, ponei, păsări Emu, canguri pitici, alpaca, iepurași, rățuște, păuni, porumbei și o comoară de căluț. Recunosc, văzusem animalele în primăvara acestui an, dar voiam să aflu și povestea lor, a locului. Alina Flonta a acceptat și într-o după-amiază foarte friguroasă de aprilie eram în Mal. Am trecut la prezentări. Alina m-a poftit în lumea animalelor, a celor care iubesc omul necondiționat, pentru că nu le interesează ce mașină sau școli are stăpânul, câți bani are, cine este, ce profesie sau cum arată. Nu, ele iubesc. Poate ar trebui să învățăm de la ele, nu de alta, dar tot mai mulți oameni iubesc din interes.
O lume liniștită
De cum m-am apropiat de boxele animalelor, Marcu a venit încercând să îmi arate că el este șeful. Cum, nu știți? Marcu este un țap plin de energie. Parcă băuse câteva doze de energizant. Nu a stat locului, voia să îi arate și lui Patrocle că el este coordonatorul locului, dar nu prea i-a mers. Plictisit, Patrocle l-a pus la punct și s-a dus în paiele lui Lulu. În stânga, păsările Emu a devenit foarte curioase. Emu, conform datelor Wikipedia, este o specie de pasăre din Australia, care nu zboară. Aria de răspândire natală a păsării acoperă cea mai mare parte a continentului australian. Emu este un simbol cultural important al Australiei. Pasărea ocupă un loc proeminent în mitologiile indigenilor australieni. Am aflat că cele două exemplare de Emu sunt soț și soție. S-au apropiat de gard, voiau atenție și ceva de ciugulit. Sunt frumoase și par orgolioase. În apropiere stă Jack, un cangur pitic. Este gata de însurătoare și își caută soție. Poate îl ajutați, dar vedeți, este pretențios. În dreapta, într-o altă boxă e gălăgie mare. Acolo sunt bibilicile.
Îmi plac aceste păsări, îmi aduc aminte de copilărie, de vacanța petrecută în Lupoaia, satul bunicilor mei paterni. În preajma sărbătorilor, bunica Susana îmi dădea un ou de bibilică. Vă dați seama, spărgeam tot. N-aveam răbdare. Cioc cu oul la biserică, în timpul slujbei, în podul și turla bisericii, eram copii, râdeam, până și pe preot îl înfunda râsul, era sărbătoare. Bibilicile Alinei sunt tare frumoase și gălăgioase. Vor și ele atenție de la vizitatori. Ceva mai încolo sunt păunii. Eleganță, culori vii, strălucire, putere, frumusețea. Acestea sunt caracteristicile păunilor pe care i-am văzut, dar privirea mi-a fugit spre ochii unui măgăruș ce părea că mă privește insistent.
Lulu, viitoarea mămică
M-am apropiat de boxa în care e Lulu. A venit lângă gard și a început să-și miște buzele acoperite cu o piele fină și mult puf. De fapt, Lulu e o măgăriță și urmează să devină mămică. E tare frumoasă și blândă. Nu știam ce vrea, dar am fost atenționat că obișnuiește să primească daruri de la vizitatori: o bucată de morcov, un măr, un biscuit, ceva dulce, crocant. O, nu. Eu venisem cu mâna goală. Vis-à-vis, într-o altă boxă locuiește pe timpul nopții o familie de lama. El e Charlie, iar ea este Camila. Din dragostea lor s-a născut Lady. E frumoasă și foarte blândă. Ceva mai încolo sunt poneii.
Barney e poneiul-șef. Afară, în curte, stă liniștită Negruța, o iapă de toată frumusețea. Nu sunt toate animalele acasă, unele sunt pe câmp, la păscut. E lumea lor. Acasă era doar Alina, prietena acestor animale. Alina, soțul său și cei trei copii îngrijesc aceste animale. Munca începe dimineața, la ora 6. Trebuie hrănite, boxele sunt curățate, este adus furaj, unele pleacă la păscut, altele rămân acasă pentru a-și primii oaspeții. Sunt mulți copii care vin să le viziteze din Sălaj, Bihor și Cluj.
O poveste născută la țară
Povestea acestui loc s-a născut în urmă cu aproximativ șapte ani. Alina nu s-a înțeles deloc cu orașul, voia să-și ducă viața la țară. La sat a crescut și tot aici își dorește să trăiască. Fată de oraș? Nici vorbă, niciodată! Căsătoria a fost urmată de apariția copiilor. Părinții voiau pentru ei un loc special, unul în care să crească bine, corect, să fie liniștiți. Au adus acasă câteva animale, iar în cele din urmă, această dorință de a bucura copiii cu prezența unor animale s-a transformat într-un proiect. Timpul a trecut, ograda necuvântătoarelor a crescut, a tot crescut, iar acum este un mic punct turistic, o minigrădină zoologică autorizată. Mi se făcuse foarte frig, voiam să plec, dar Lulu aproape că m-a prins de mână, mă ținea în loc și mă privea cu niște ochi în care am citit o prietenie sinceră și multă bucurie. Alina mi-a șoptit că n-ar renunța pentru nimic la prietenii lor, la aceste animale pe care le consideră parte din familia sa. Vă invit să descoperiți această familie, e un refugiu din calea agitației cotidiene.
Frumos