Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus, luni, 16 martie, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei bărbați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. „În cauză s-a stabilit că, în perioada decembrie 2019 – martie 2020, prin amenințare, șantaj și umilire, inculpatii P.M.R., P.M.M. și P.E.B. au determinat victima, o tânără în de 23 de ani să se prostitueze în diferite locuri de pe raza județului Sălaj, deși aceasta este diagnosticată ca fiind purtătoare a virusului HIV (Human Immunodeficiency Virus – Virusul Imunodeficienței Umane, n.red).
Inculpații dețineau controlul total asupra persoanei vătămate și o tratau ca pe un sclav aducător de profit, însușindu-și nu numai banii câștigați de aceasta din prostituție, dar și limitându-i posibilitatea de mișcare. Pentru a o umili și a-i demonstra autoritatea pe care o dețin asupra sa, unul dintre inculpați i-a cerut victimei să iasă din casă și să stea în frig dezbrăcată, pe timp de noapte și iarnă, sub amenințarea unor agresiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor victimei”, se precizează în comunicatul de presă al DIICOT Sălaj. Potrivit anchetatorilor, tânăra a fost astfel obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane, în schimbul unor sume de bani negociate de la caz la caz cu clientul, cuprinse între 150 lei și 200 lei pentru o oră, iar în situația deplasării la domiciliul clientului de 300 de lei plus transportul cu taxiul, tarif stabilit de către inculpați.
„Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că victima este înregistrată ca fiind diagnosticată cu virusul HIV din 18 mai 2018 și până în prezent aceasta nu a respectat indicațiile medicale de dispensarizare și tratament și a pus în pericol sănătatea a numeroase persoane prin întreținerea de relații sexuale neprotejate cu acestea”, se arată în sursa citată. În ziua de 15 martie 2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Sălaj, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților, moment în care partea vătămată a afirmat că prezintă simptome de coronavirus. „Din cauza situației de fapt din care rezulta că victima a intrat în contact cu foarte mulți bărbați într-un interval foarte scurt de timp, s-a solicitat sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, care împreună cu medicii Spitalului Județean de Urgență Zalău au hotărât trimiterea acesteia, pentru o perioadă de 14 zile, într-un centru de carantină, perioadă în care i se vor efectua și o serie de analize medicale specifice persoanelor infectate cu virusul HIV”, au mai spus anchetatorii.
Totodată, persoanele care au cunoștință cu privire la faptul că ar fi apelat la serviciile persoanei vătămate sunt rugate să contacteze procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj și să efectueze de urgență analize pentru a stabili dacă au fost sau nu infectate cu virusul HIV. Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti, în urma căreia au fost ridicate șapte telefoane mobile, șapte cartele telefonice, mai multe înscrisuri şi fotografii, un card bancar şi suma de 850 de lei. Cei trei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul DGJMB și IJJ Sălaj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. „Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a mai precizat DIICOT Sălaj.
Foto cu carcter informativ
Atentie, cei care ati avut contact sexual cu aceasta biata femeie: faceti URGENT testul HIV, DAR, acest test trebuie repetat peste 3 luni dupa care la 6 luni! Primul rezultat poate fi irelevant, avand in vedere faptul că, din momentul infectării cu HIV a organismului, sistemul imunitar are nevoie de o perioadă de timp pentru a produce un număr de anticorpi suficient de mare pentru a fi depistat de testul HIV. Această perioadă nu este aceeaşi întotdeauna, în cele mai multe cazuri numărul anticorpilor este relevant doar după 1 – 3 luni de la momentul infectării (chiar mai mult). Perioada de timp ce trece din momentul infectării şi până când numărul anticorpilor anti-HIV este suficient de mare pentru a fi pus în evidenţă de către testul HIV se numeşte fereastra imunologică.
Bine, bine… dar cine-i fata?
Cred ca va imaginati ca acesta ar fi ultimul lucru pe care un jurnalist adevarat vi l-ar spune… Numele victimelor sau al femeilor aflate intr o astfel de sitiatie, mai.ales ca este si pacient cu HIV, nu se dau niciodata publicitatii. Multa sanatate!
Ceva tiganca din pacii.