Sute de sălăjeni, oameni simpli, dispuși să ajute refugiați ucrainieni

Tot mai mulți sălăjeni sunt dispuși să ajute refugiați ucrainieni, vârstnici, mame și copii care fug din calea războiului. Mai mulți zălăuani s-au mobilizat deja pentru a strânge alimente și haine ce urmează să ajungă la granița de la Sighetul Marmației.

Printre cei care s-au decis să ajute și să primească refugiați se numără și proprietarii unor companii locale, proprietari de restaurante, dar mai ales oameni simpli. Înainte de toate, Crucea Roșie-Filiala Sălaj a anunțat un program concret și coordonat de sprijin, iar detalii puteți afla intrând pe www.crucearosie.ro, pe acest site fiind disponibilă și procedura pentru donații. Deținătorul unei cunoscute companii zălăuane care vinde microbuze pentru transportul de călători – Cento Trans, a anunțat că pune la dispoziție mașini pentru transportul refugiaților, acolo unde este cazul și unde este nevoie. Și primarii localităților Vârșolț, Șimleu Silvaniei și Chieșd și-au arătat disponibilitatea de a găsi spații pentru refugiați, iar la Grădina Botanică „Vasile Fati” sunt disponibile nu doar camere pentru cazare, ci și programe pentru micuții ucrainieni care s-ar putea să ajungă aici. Lista este lungă, iar nenumărați sălăjeni au pornit deja spre Sighetul Marmației pentru a întinde o mână de ajutor.

4 Thoughts to “Sute de sălăjeni, oameni simpli, dispuși să ajute refugiați ucrainieni”

  1. […] Tot mai mulți sălăjeni sunt dispuși să ajute refugiați ucrainieni, vârstnici, mame și copii care fug din calea războiului. Mai mulți zălăuani s-au mobilizat deja pentru a strânge alimente și haine ce urmează să ajungă la granița de la Sighetul Marmației. Printre cei care s-au decis să ajute și să primească refugiați se numără și proprietarii unor companii locale, proprietari de restaurante, dar mai ales oameni simpli. Înainte de toate, Crucea Roșie-Filiala Sălaj a anunțat un program concret și coordonat de sprijin, iar detalii puteți afla intrând pe http://www.crucearosie.ro,  » Mai multe detalii […]

  2. Clar !

    Țara bastardă ucraina, creeată de Lenin și Stalin, e o țară unde românii sunt prigoniți, limba română este interzisă în școli. Sălăjenii să se lupte pt drepturile minorității române din ucraina așa cum fac ungurii !

    1. Anonim

      Păi de aceea te-am numit analfabet, că nu realizezi ce ai scris la 12:39/26.02.

  3. I.C.

    Vai, dar autoritățile din Șimleu Silvaniei nu-i mai invită pe ambasadorii dictatorilor Putin&Lukașenko, să-i premieze, cum au făcut recent la comemorarea Holocaustului? Și „Simex” Șimleu nu-l mai invită pe ambasadorul rus?

Leave a Comment