Pe parcursul anului trecut au fost trimişi în judecată 728 de inculpaţi, (714 inculpaţi prin rechizitoriu şi 14 inculpaţi prin acord de recunoaştere a vinovăţiei), faţă de 652 de inculpaţi în anul 2022, mai mult cu 76 de inculpaţi, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de 11,66 la sută, potrivit raportului de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, activitate aferentă anului 2023, raport prezentat de prim-procurorul Sorin Flonta.
Muncă titanică, procurori puțini
În raport se mai arată că în cursul anului 2023, volumul de activitate în cazul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost influenţat în mod direct şi de numărul cauzelor preluate de la parchetele de pe lângă judecătoriile din raza de competenţă, preluarea cauzelor fiind determinată în principal de necesitatea echilibrării volumului de muncă. Prin urmare, au fost preluate cu precădere cauze de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, care a funcţionat în prima parte a anului cu un singur procuror, gradul de ocupare în acest interval de timp fiind de 33 la sută la această unitate de parchet. Ulterior, gradul de ocupare a fost de 66 la sută, ca urmare a opţiunii formulate de un procuror care a promovat concursul de admitere directă în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 2022-2023. Aşadar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a preluat un număr total de 394 de cauze de la unităţile subordonate, faţă de un număr de 727 de cauze preluate de la unităţile de parchet subordonate în cursul anului 2022. În numerele viitoare ale ziarului vă vom prezenta și cazurile mai importante care au fost instrumentate de procurorii sălăjeni.
[…] în cursul anului 2023, volumul de activitate în cazul procurorilor de la… Articolul Sute de inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]