Referitor la repartiția biletelor de tratament, Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj face cunoscut că, pentru seria a XI-a, i-au fost repartizate 203 bilete în următoarele stațiuni: Amara, 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Călimănești, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Olănești, Saturn, Sovata, Turda, Tușnad, Tășnad, Techirghiol și Vatra Dornei cu începere din 11, 12, 13 și 14 – August (în funcție de stațiune).
Biletele se pot ridica de la sediul instituției amintite, zilnic, de luni până joi, între orele 8 -14, iar vineri între orele 8-13.
Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria amitită este 1 august, ora 14.
În cazul neridicării biletelor până în 1 august, acestea pot fi eliberate altor persoane îndreptățite, potrivit legii și în conformitate cu criteriile de acordare a acestora, începând cu data de 2 și până în 10 august.
Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Până în prezent, în 2017, la CJP Sălaj, au fost depuse 3.289 cereri privind acordarea de bilete de tratament.
Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numărul de telefon 0260/622.990 – Compartiment Bilete de Tratament.