Locul pe care a fost amplasată fosta piață centrală din municipiu, intrat în urmă cu o lună și jumătate în ample lucrări de reamenajare, începe să prindă contur. Nu doar vremea improprie desfășurării unor astfel de lucrări de anvergură a reprezentat problema cu care echipele de muncitori s-au confruntat în primele șase săptămâni de la începerea lucrărilor. Aceștia au avut parte și de surprize, pe cât de neașteptate, pe atât de neplăcute, atunci când au început săpăturile pe suprafețele din zonă.
Primăria municipiului Zalău ne-a comunicat faptul că amenajările se desfășoară conform graficului stabilit, până în prezent fiind executate următoarele categorii de lucrări: decopertarea accesului din strada Simion Oros și zona fostei piețe; demolarea împrejmuirilor vechi din panouri prefabricate din beton și izolarea întregii zone acoperite peste Valea Zalăului.
Totodată, a fost turnat planșeul carosabil de închidere a zonei neacoperite peste Valea Zalăului (situată în dreptul intrării principale a actualei Hale agroalimentare) și au fost efectuate lucrări la infrastructura viitoarei parcări, acolo unde muncitorii au întâmpinat și primele probleme. Concomitent, au început și lucrările la fântâna arteziană și a spațiului din jurul ei.
Muncitorii au avut parte și de surprize nu tocmai plăcute, descoperite după ce au avansat cu lucrările în subteran. Astfel, după decopertarea suprafeței acoperite a Văii Zalăului, înspre Inspectoratul Școlar, lucrare executată în anul 1970, s-a constatat că starea tehnică a lucrării este nesatisfăcătoare, motiv pentru care această zonă face în prezent obiectul unei expertize tehnice în baza căreia se vor stabili eventualele lucrări suplimentare necesare pentru punerea în siguranță a accesului peste Valea Zalăului.
Muncitorii spun că apa a inundat subteranul iar lucrările ce trebuiau făcute în scop de protecție au fost distruse, fiind prost efectuate la vremea respectivă ori cu materiale care s-au dovedit a fi mai puțin rezistente în timp. Chiar și așa, cu siguranță, cei 45 de ani de la efectuarea acestor lucrări și-ar fi spus, probabil, cuvântul, și asupra celor mai rezistente materiale. Echipele de ingineri spun că nu sunt lucruri de netrecut și că vor găsi cele mai bune soluții pentru aceste probleme, de altfel, inerente în astfel de lucrări de amploare.
Așadar, dacă vremea va fi de partea noastră iar problemele nu se vor înmulți, pe lângă fântână arteziană, bănci și locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi, locuri speciale “mama şi copilul”, piața va avea în final și o perdea verde de protecţie, jardiniere cu flori, arbuşti ornamentali, garduri decorative dar și sistem de iluminat stradal nou şi economic. Va fi montat totodată un sistem automat pentru eliberare tichete de parcare şi bariere, iar accesul şi ieşirea autovehiculelor în zona de parcare se va face în sistem controlat.
Municipalitatea dorește să adauge în graficul operatorului de transport local și o staţie de autobuz în această zonă. Au fost începute și lucrările la parcarea acoperită pentru biciclete. La final, vor fi amenajate zonele cu verdeaţă şi flori, bănci şi alte piese moderne de mobilier. Acestea sunt doar câteva dintre elementele de noutate care vor compune noua înfăţişare a spaţiului din Piaţa centrală a municipiului, prin lucrările pe care Primăria Zalău le desfășoară conform graficului. Executantul lucrării de amenajare parcare și amenajare peisagistică pentru piața agroalimentară din zona centrală este SC Drum Inserv, valoarea contractului de lucrări fiind de 1.166.081 de lei (fără tva), sumă alocată integral din bugetul local al Municipiului Zalău. Lucrările de amenajare parcare și amenajare peisagistică pentru piața agroalimentară din zona centrală au fost demarate în 3 aprilie 2017, iar durata de execuție este de șase luni, astfel încât, la începutul lunii octombrie lucrările ar trebui să fie recepționate.
La prima vedere dupa volumul de lucrari care ar trebui executat pretul nu este mare,mai mari sunt amenzile care trebuie aplicate pentru prostiile care se fac acolo conform legislatiei actuale
Descoperiti valea pe sectorul respectiv,ar fi mult mai ieftin,scapati si de amenzi si sar realiza o peisagistica frumoasa,ce ziceti ? Ecologisti sunt in Zalau ?
Vad ca administratia asta, copiaza pisica ,adica fac ce face pisica,numai sa acopere…
Nu mai şterge comentariile care nu-ţi convin. Comuniştii au acoperit Valea Zalăului de la Poro la API. Democraţii, după 27 de ani se gândesc să mai acopere câţiva metri şi bagă de vină la lucrările de atunci. Da, de ce nu acoperiţi voi Valea Zalăului de la API la IAIFO, aşa prost cum au lucrat comuniştii. Că-i uşor să stai cu-n jejet în c.ur şi unu în nas şi să baji de vină !
1970 cine a zis !? Daca se mai sapa,se descopera ca lucrarea a fost facuta dupa 1990 poate chiar in timpul lui Nosa !!!
Taunule,tendintele actuale sunt de pastrare a zonelor cat mai natural,sa elimini poluarile nu sa acoperi valea.Acolo in intuneric se dezvolta plini de daunatori, de la sobolani pana la fel de fel de bacterii aducatoare de boli si mirosuri neplacute.Acolo unde Soarele si Luna patrund sunt purificatoare pentru Apa si Aer .Actualul viceprimar si primarul au castigat alegerile locale promitand ca acopera Valea Zalaului pana la IAIFO ai dreptate Taunule !
Anonimule, mă tem că ai citit prea mult Misterele Parisului, chestia aia cu canalele subterane ale Parisului !
ciunt o sa ramana un primar memorabil, unul care a facut lucrari de mantuiala, vezi platoul din centru, un incompetent oier la carma orasului. A condus Salajul spre dezastru 27 de ani, chiar credeati ca o sa faca treaba buna ca primar? Sa fim seriosi, nici el nu crede ce promisiuni a facut, acum sade bine mersi, spala bani. Nu mai iese el primar, e in jeg de om, nespalat, ii pute gura.
Taunule,lasa,,chestia aia cu canalele subterane ale Parisului !,, si hai sa rezolvam cat se poate din ,,Misterele Zalaului,, ca ne termina astia,cu locurile de munca prost platite si asistatii sociali la care merge si asa.Ce zici?