Casa Memorială „Iuliu Maniu” a primit sâmbătă, 6 mai, vizita unui grup de 50 de studenți și masteranzi ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din Cluj-Napoca. Tinerii au poposit pe meleaguri sălăjene în cadrul Școlii de vară „Dezvoltare comunitară”, un exercițiu practic în cadrul căruia studenții au avut prilejul de a aplica și de a completa noțiunile teoretice dobândite la cursuri. În cele patru zile de practică, studenții au vizitat diferite localități și puncte turistice sălăjene printre care și Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, obiectiv care i-a impresionat pe studenți prin natura poveștilor descoperite și a potențialului turistic pe care îl oferă localității.
„În spațiul rural punerea în valoare a unicității satelor, stimularea dezvoltării socio-economice pe această bază, sunt greu de înfăptuit datorită resurselor umane, materiale sau financiare limitate. De aceea, acolo unde există surse de avantaj competitiv acestea trebuie utilizate inteligent în procesul de dezvoltare comunitară.Este și cazul satului Bădăcin, unde prin eforturi locale recuperarea memoriei marelui om politic Iuliu Maniu este pe drumul cel bun. Muzeul memorial și renovarea casei din Dealul Țarinei, ar putea să fie începutul unei dezvoltări care poate să continue cu punerea în valoare a tradițiilor și gastronomiei și produsele agricole locale. Integrarea satului într-un produs turistic de nivel regional reprezintă o opțiune realistă de dezvoltare. Studenții au avut posibilitatea să cunoască realitățile sociale, să facă observații, să interacționeze cu actori locali implicați în aceste acțiuni și astfel să-și completeze cunoștințele teoretice”, a declarat coordonatorul grupului de studenți, conf. univ. dr. Viorel Stănică.
Iuliu Maniu: „Pe domeniul de la Bădăcin să se ocrotească şi să se instruiască tineri”
Campania publică „Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” duce mai departe dorința testamentară a marelui om politic Iuliu Maniu, aceea de a organiza activități cu și pentru tineri, la Bădăcin. În timpul vieții, Maniu s-a implicat în asigurarea unei bune educaţii a copiilor din Bădăcin și nu s-a rezumat doar la ridicarea şi dotarea unei şcoli. Localnicii îşi amintesc că de fiecare dată când venea acasă, Iuliu Maniu trecea pe la şcoală şi se interesa de la dascăli de rezultatele elevilor, iar celor mai buni elevi Maniu le oferea burse şi îi trimitea la studii în Cluj sau la Bucureşti. În „Note de impresii” aflată la dispoziţia vizitatorilor Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Ştefănucă Chişiu nota în 2001, la vârsta de 72 de ani, o întâmplare de pe vremea când era clasa a III-a primară. Bătrânul îşi amintea cum într-o zi „Domnişorul Iuliu Maniu” a oferit elevilor pachete mari cu bomboane în schimbul recitării unei poezii. Premiul cel mare, un pachet de bomboane de 2 kilograme, era oferit elevului care recita o poezie pe care Maniu nu o auzise până atunci.
Prin intermediul acestei campanii se doreşte reabilitarea și refuncţionalizarea clădirii ca muzeu precum şi amenajarea unui centru destinat activităţilor cu tinerii,avându-se în vedere amenajarea unei săli de conferinţe. De la demararea campaniei și până în prezent, interesul pentru acest obiectiv a crescut și se bucură în continuare de o atenție sporită, astfel că tot mai multe grupuri de turiști vizitează monumentul istoric și se arată interesate de povestea din spatele ușilor închise. Cu ajutorul donatorilor s-a reușit consolidarea fundației și a pereților, iar în continuare ar fi nevoie de susținere financiară pentru demararea și susținerea lucrărilor la acoperiș. Trebuie amintit faptul că situația în care se află acoperișul pune în pericol lucrările deja realizate.
2% pentru reabilitarea Casei Memoriale
Inițiem un nou apel către cei care susțin conservarea unui obiectiv de patrimoniu și, astfel, doresc să contribuie la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, prin prezentarea conturilor special deschise acestei cauze și îndemnul de a dona orice sumă de bani. De asemenea, cei care doresc să doneze 2% din impozitul pe venit o pot face accesând formularul 230, disponibil și online pe pagina de Facebook a campaniei. Formularul completat se depune personal la sediul ANAF până în 25 mai, ori prin intermediul unui împuternicit, printr-o procedură aparte. Pe scurt, din orice venit, statul impozitează 16%, din care 2% pot fi directionați spre o entitate nonprofit. Astfel, banii nu ajung la stat, ci ajută un ONG să-și susțină financiar activitatea. Practic, este un sistem prin care avem posibilitatea de a decide în mod direct încotro se îndreaptă impozitele noastre pe care oricum le plătim, iar dacă nu decidem destinația, impozitele vor fi direcționate automat către stat.