Startupul Clujean Yload care promite că vor digitaliza transporturile de mărfuri folosind inteligența artificială

Atunci când îți desfășori activitatea în domeniul transportului de marfă și logisticii, înțelegi foarte bine cât de important este să fii eficient, atât în ceea ce privește timpul, cât și privitor la costuri.

Partea bună este că domeniul transporturilor de mărfuri este unul care se poate adapta ușor la noile tehnologii care au rolul de a ușura activitatea celor care lucrează în acest sector de activitate. Așa cum inteligența artificială și tehnologiile cele mai noi își fac simțită prezența în toate domeniile, același lucru este de dorit să se întâmple și pe piața transportului de mărfuri din România – un domeniu în care nu s-a investit aproape deloc și unde tehnologiile folosite sunt de mult timp depășite.

Inteligența artificială face transportul de mărfuri mai eficient

Domeniul transporturilor pe multe piețe aflate în plină dezvoltare, așa cum este și cea românească, este nevoit să facă față unor provocări. Inteligența Artificială, care a cunoscut un progres semnificativ în ultimii ani oferă, soluții noi pentru ca aceste provocări să nu mai stea în calea progresului și dezvoltării afacerilor, ajutându-le chiar să își atingă adevăratul potențial.

Inteligența artificială are deja un impact deosebit asupra modului în care interacționăm cu lumea din jurul nostru. Fiind un set de tehnologii performanțe care ajută oamenii să își rezolve multe probleme care apar în viața de zi cu zi, inteligență artificială poate avea un impact mare și în multe domenii de activitate. Iar unul dintre acestea este cel al transportului.

Piața de transport mărfuri și logistică din România a rămas în stadiu incipient, folosind tehnologiile vechi care existau la momentul în care aceasta a fost creată. Nevoia de progres este necesară și o susțin la unison companiile care activează în acest domeniu, cât și producătorii de camioane care și-au adaptat noile modele la tehnologiile actuale, dotându-le cu sisteme de conectivitate și tehnologii de ultima oră.

Ce este Yload

Yload este primul marketplace din România care promite să asigure tranziția la un mod eficient de coordonare a transportului pe distanțe lungi și scurte. Platforma folosește integral inteligența artificială, astfel că totul se derulează rapid, eficient, cu costuri mici și la cel mai înalt nivel de performanță. Companiile de transport vor putea folosi platforma pentru a căuta un transportator, pentru a rezerva transportul, pentru completarea documentelor și pentru plăti.

Yload este o aplicație ușor de utilizat, intuitivă care dorește să adune tot ce are nevoie o companie într-o singură rețea smart și interconectată.

Indiferent dacă ești transportator, casă de expediție sau firmă de producție sau comerț Yload este locul în care poți să găsești cele mai bune oferte de transport marfă și cei mai de încredere parteneri alături de care să îți crești afacerea.

Cum ajută Yload şi inteligenţa artificială?

Yload nu este doar o platformă de urmărire a mărfurilor, este un instrument activ care foloseşte inteligenta artificială, ajutându-te să iei rapid cele mai bune decizii pentru companie. Poţi optimiza timpul şi costurile de transport cu simple interogări. După cum ştii, prețul pentru transport este unul dinamic, variază în funcţie de disponibilitate. Urmărind recomandările Ylond companiile pot descoperi detalii importante cu privire la disponibilitate şi cel mai mic preţ.

Yload caută şi găseşte, resurse, astfel camioanele care ajung la destinaţie nu mai rămân oprite până la încărcarea completă. Cu inteligenţa artificială Yload managerul de transport nu poate doar să urmărească starea mărfurilor, dar are ocazia să găsească parteneri noi. Lucrurile devin dinamice, sunt eliminați timpii morţi şi la final de luna toată lumea are profit!

Transportatorii au acum ocazia să analizeze comportamentul şoferilor. IA de la Yload urmăreşte şi analizează comportamentul oamenilor din spatele volanului. Astfel se poate face un profil real al fiecărui șofer. În funcţie de aceste rezultate se poate realiza un program personalizat, fapt ce sporeşte randamentul companiei.

Yload are informaţii din trafic pe care le furnizează  în timp real șoferilor şi managerilor. Cu aceste informaţii pot fii evitate din timp blocajele în trafic, pot fi ocolite drumurile închise, practic sunt eliminați timpii de așteptare. Cursele devin predictibile, neîntrerupte de blocaje neaşteptate.

Yload este o interfață ușor de folosit ce îți va fi mereu la îndemână. Platforma construită pe baza inteligenței artificiale și a noilor tehnologii va fi disponibilă pe piață în luna aprilie 2021. Până atunci companiile de transport se pot înregistra pentru a beneficia de bonusul de 6 luni gratis! Îndrăznește să o testezi!

 

 

Leave a Comment