Serviciul Român de Informaţii (SRI) a declasificat dosarul aferent implicării angajaţilor Departamentului Securităţii Statului (DSS) în evenimentele din 1989, la propunerea directorului SRI, potrivit G4media.ro.
De notat că documentele sunt editate, astfel încât numele ofiţerilor şi lucrătorilor fostei Securităţi comuniste sunt ascunse.
Dosarul declasificat a făcut parte din investigaţiile Comisiei „Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989.
Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a face public toate documentele cu privire la evenimentele din 1989.
„Astăzi, SRI face încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers naţional. Am desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989. Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informaţie adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei. Un semn că statul român trebuie să se scuture şi să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Şi nu doar comunismul, pentru că şi fosta Securitate a avut o contribuţie importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanţilor anticomunişti din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist şi a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informaţii dedicat apărării cetăţenilor”, a declarat directorul SRI, Eduard Hellvig.
Dosarul poate fi accesat şi descărcat aici.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Serviciul Român de Informaţii (SRI) a declasificat dosarul aferent implicării angajaţilor Departamentului Securităţii Statului (DSS) în evenimentele din 1989, la propunerea directorului SRI, potrivit G4media.ro. De notat că documentele sunt editate, astfel încât numele ofiţerilor şi lucrătorilor fostei Securităţi comuniste sunt ascunse. Dosarul declasificat a făcut parte din investigaţiile Comisiei „Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989. Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a… Citeste mai mult […]
[…] Serviciul Român de Informaţii (SRI) a declasificat dosarul aferent implicării angajaţilor Departamentului Securităţii Statului (DSS) în evenimentele din 1989, la propunerea directorului SRI, potrivit G4media.ro. De notat că documentele sunt editate, astfel încât numele ofiţerilor şi lucrătorilor fostei Securităţi comuniste sunt ascunse. Dosarul declasificat a făcut parte din investigaţiile Comisiei „Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989. Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a… » Mai multe detalii […]
Am apucat sa citesc o mica parte si ghici: prin 91, cand ziceai ca Secu e pa, ea draga inca facea rapoarte catre noua conducere… Intrati pe site-ul sri-ului daca nu ma credeti…Apoi sa te mai miri de ce s-a ajuns aici? O, Doamne, vine si ea vremea cand si petrele vor vorbi!.
Grosul morților din timpul loviturii de stat e format din ostași de la armată, milițieni și securiști asasinați cu bestialitate la Cugir, în Harghita, Covasna, Timișoara, Reșița, Sibiu, Otopeni, MApN, etc, etc. Criminalii sadici din Cugir au ars de vii milițieni iar apoi au primit certificate de revoluționar!