Au fost finalizate lucrările de reabilitare a Punctului Termic nr. 34P, din cartierul zălăuan Brădet, prin care imobilul aflat în stare avansată de degradare a fost transformat într-un spațiu modern pentru administrarea eficientă și sigură a documentelor de arhivă ale Consiliului Județean Sălaj. Lucrările au vizat structura de rezistență a clădirii, recompartimentarea, înlocuirea tâmplăriei, refacerea finisajelor interioare și exterioare, precum și modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. De asemenea, clădirea a fost echipată cu sisteme pentru securitatea la incendiu și mobilier specific, asigurând astfel condiții optime pentru protecția și buna organizare a documentelor. Noul spațiu dispune de cinci depozite, un birou pentru arhiviști, laborator de recondiționare, sală de studiu, precum și recepție pentru materiale. Investiția este de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Spațiu modern pentru arhiva Consiliului Județean Sălaj
