Tot mai mulţi şoferi se alătură, prin diverse mijloace, în lupta împotriva amenzilor radar care, mai nou, cresc văzând cu ochii de la o lună la alta. Vechea metodă cu semnale luminoase, care funcţiona încă din vremurile de tristă amintire (singura metodă de avertizare, pe atunci) a rămas încă la modă, însă este întrecută astăzi de mersul rapid al tehnologiei. Eficiente ramân în continuare şi staţiile prin care şoferii comunică între ei dar în mare vogă sunt aplicaţiile tot mai numeroase de pe telefoanele mobile, care îşi dovedesc din plin eficienţa în lupta contra radarelor.
Şoferii au uitat de înjurături şi competiţii absurde şi au devenit tot mai uniţi în faţa amenzilor. Vorba aceea, totul până la bani! Dacă până acum şoferii, cu un flash al farurilor îi avertizau pe colegii din trafic că urmează un radar, mai nou, aceştia au creat pe Facebook multe comunităţi care să-i pună în gardă şi să-i scape de sancţiuni. Adevărata bătălie a conducătorilor auto contra radarelor poliţiei s-a mutat aşadar pe facebook. Mii de internauţi au înlocuit flash-urile, cu avertismentele online, cu postări, mesaje sau comentarii pe paginile celor din grupuri. Dintr-un astfel de grup fac parte şi şoferii sălăjeni, care pot beneficia de atenţionări, avertismente, ponturi şi sfaturi de la cei din trafic, lucruri desfăşurate de altfel, în deplină legalitate. „Cred că toţi sunteţi de acord că avem nevoie de acest grup în care să ne anunţăm unde am întâlnit amplasate radarele mobile, filtrele organizate sau orice alte metode prin care Poliţia Rutieră vrea să interacţioneze cu participanţii la trafic. Implică-te şi tu. Dacă vezi un radar sau filtru de poliţie, postează aici locaţia cât mai exact cu putinţă. Doar daca te implici, vei fi informat”, spun administratorii grupului, lucru perfect adevărat. Oferi informaţie, la rândul tău vei şi primi atunci când vei avea nevoie de ea. Deşi toate aceste metode noi de avertizare între soferi sunt legale, politiştii le atrag atenţia că şoferii nu au voie sa folosească telefonul cand sunt la volan. Mult mai practice sunt aplicaţiile pentru telefoanele inteligente care îi permit pasagerului din dreapta să semnaleze în timp real informaţii utile şoferilor. Conducătorii află prin avertismente sonore dacă pe traseu sunt accidente, drumuri blocate, radare sau chiar gropi. Cei care nu au cont pe facebook au rămas la vechile metode: detectorul de radar sau staţiile prin care şoferii se avertizează unii pe alţii în timp real. Poliţia rutieră nu mai dispune de sisteme fixe funcţionale, cu rol de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, ci doar de radare mobile. În prezent, agenţii au în folosinţă 639 de radare mobile repartizate la inspectoratele judeţene de poliţie. IPJ Sălaj are în dotare 11 aparate radar, din care trei sunt defecte în acest moment. Unul dintre cele mai ”de temut” drumuri naţionale pe care erau amplasate foarte multe radare fixe, DN1, a fost lăsat şi el fără… monitorizare, deoarece nici radarele fixe amplasate pe binecunoscutul drum spre Valea Prahovei nu mai sunt funcţionale în prezent. Totuşi, vitezomanii nu trebuie să se lase exclusiv în grija acestor metode şi să respecte limita de viteză impusă de semnele de circulaţie şi de Codul Rutier, întrucât riscă amenzi de până la 2.000 de lei, dacă depăşesc viteza legală şi sunt prinşi de radarele mobile sau de echipajele de poliţie rutieră din trafic.
Aveţi potenţialul necesar.
Sa nu credeti ca pe politisti ii intereseaza viata ta.Ei vor doar vor sa amendeze ca sa-si faca norma.Vinovat principal dl.GHIURCA….PENTRU CA NU FACE NIMIC…Duminica radarul politiei ZALAU, LUCRA IN Hereclean,Badon si imprejurimi pentru a mai prinde un tractorist baut.Dar de Zalau ,de trafic ,cine se ocupa?Nu ati schimbat nimic in peste 10 ani….si merita sa plecati la fel ca multi altiii pe care ii intereseaza doar functiii,salariii.pensiii,afaceri