Procurorii sălăjeni au prins un contabil care a împrumutat bani pe numele a zeci de oameni

Prin rechizitoriul întocmit în luna decembrie a anului trecut de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Florian Nicolae Crăciun, s-a dispus trimiterea în judecată a unei femei, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură private. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007 – 2019, în calitate de contabil – şef la CAR Jibou, în mod repetat, prin 166 de acte materiale distincte, şi-a însuşit suma totală de 869.354,05 lei, iar pentru a crea aparenţa efectuării unor operaţiuni legale, a falsificat un număr de 269 înscrisuri sub semnătură privată, întocmind cereri de împrumut, contracte de împrumut, cereri de retragere, dispoziţii de plată şi chitanţă, toate fictive. Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou având în vedere complexitatea acesteia şi deficitul de procurori de la această unitate de parchet. A fost sesizată Judecătoria Jibou, competentă a judeca în primă instanţă cauza.

One Thought to “Procurorii sălăjeni au prins un contabil care a împrumutat bani pe numele a zeci de oameni”

  1. […] efectuării unor operaţiuni legale, a falsificat un număr de 269… Articolul Procurorii sălăjeni au prins un contabil care a împrumutat bani pe numele a zeci de oameni apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment