Controlul bagajelor este o măsură poliţienească având caracter preventiv ce constă în verificarea amănunţită a interiorului/conţinutului bagajelor unei persoane. Prin bagaj se înţelege orice obiect în care o persoană deţine şi transportă bunuri cum ar fi: geamantan (valiză) geantă, servietă, sacoşă, pachet, poşetă, borsetă, trusă cosmetice (beauty case) etc. Poliţistul este îndreptăţit să efectueze controlul bagajelor numai în scopul: ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că persoana are asupra sa ori sub controlul său astfel de bunuri; identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, atunci când persoana face obiectul măsurii conducerii la sediul poliţiei ori al unui mandat de aducere, ordonanţe de reţinere, mandat de arestare sau de executare a pedepselor; identificării unor documente sau înscrisuri care pot servi la stabilirea identităţii unei persoane aflate în stare de inconştienţă; identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe periculoase, atunci când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu acestea.
Poliţiştii au dreptul să efectueze controlul bagajului, asupra următoarelor categorii de persoane: cele cu privire la care există motive verosimile că au săvârşit fapte ilegale (de exemplu comportamentul acesteia, locul în care se află, momentul – se găsește la locul sau în apropierea locului unei infracțiuni la scurt timp de la săvărșirea acesteia, bunurile pe care le are asupra sa), că pregătesc săvârşirea unor astfel de fapte sau că ar pregăti posibile acţiuni teroriste; cele care au încălcat dispoziţiile legale, se manifestă agresiv, urmează să fie conduse la sediul poliţiei sau fac obiectul unui mandat de aducere, ordonanță de reținere, mandat de arestare ori de executarea a pedepselor; asupra acelora care încalcă ordinea publică şi sunt cunoscute cu un comportament violent sau cu antecedente penale pentru fapte grave; asupra acelora care au săvârşit contravenţii, atunci când, potrivit legii, se impune ridicarea bunurilor supuse confiscării; asupra celor care refuză să prezinte pentru control actele de identitate, în vederea identificării lor; asupra celor care se află în stare de inconştienţă şi este necesară identificarea acestora; când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori obiecte periculoase. De asemenea, controlul poate fi făcut asupra persoanelor care transportă bunuri a căror deţinere şi circulaţie sunt interzise de lege sau supuse autorizării, precum și a celor ce pot fi folosite împotriva polițistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, a celor care care în momentul depistării sunt confuze privind explicaţiile date despre conţinutul bagajelor. Pentru efectuarea controlului bagajelor nu este necesară autorizarea magistratului, poliţistul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, putând recurge la această măsură doar în cazurile şi în situaţiile strict prevăzute de lege, cu respectarea legalităţii și a drepturilor persoanelor.