Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) este una dintre cele patru componente ale Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate. El a fost conceput în anul 2008, și imediat după lansare a avut probleme de funcționare an de an.
Reprezențanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) justifică situația prin faptul că sistemul informatic este suprasolicitat. Prin urmare, dezvoltatorilor de soft, în baza contractelor de mentenanță încheiate, li s-a cerut remedierea de urgenţă a problemelor și totuși, problemele persistă. Dar sistemul informatic în cauză ar trebui să se relaxeze, să primească și concedii de odihnă cumva? Chiar asta ar fi interesant, să vorbim despre un sistem informatic stresat, mult prea mult accesat.
Situația se știe, ce pot face medicii de familie
Această situație s-a tot repetat de-a lungul anilor, dar doar pe perioade scurte de timp. De mai bine de o lună, medicii de familie din toată țara spun că situația este deosebit de gravă.
CNAS cunoaște situația, la fel și toate instituțiile județene. Pentru luna iunie s-a emis deja o derogare, astfel că medicii de familie nu mai sunt obligați să introducă în sistem rețetele în trei zile lucrătoare, oricum nu pot dacă sistemul nu merge. Acum se așteaptă ca acest ordin să se dea și pentru luna iulie. Ce ușurare… Dar luna viitoare?
Cu toate acestea, medicii de familie au fost sfătuiți de către CNAS să lucreze și în modul offline de raportare a acestor servicii medicale, dar cine își asumă calitatea sau nu de asigurat de sănătate al unui pacient? Cine îi poate informa pe medicii de familie cu privire la calitatea de asigurat al unui cetățean? Desigur, conducerea CNAS a afirmat că, de regulă, medicii de familie își cunosc toți pacienții. Așa o fi, i-or cunoaște, dacă îi au îngrijă de ani buni dar, în unele cazuri putem vorbi de sute de persoane înscrise pe listele lor. Chiar și așa, de unde poate ști un medic de familie dacă un pacient, care se adresează lui pentru consult și pentru eliberarea unei rețete sau trimiteri medicale la un spital, este sau nu angajat la acea dată. Ar trebui oare medicii de familie să devină și polițiști, să facă anchete și cercetări ce se impun în acest sens? Dacă sunt cazuri în care aceștia au unele suspiciuni legate de calitatea de asigurat al unui pacient mulți se resemnează și aleg să piardă banii care li se cuvin doar de dragul libertății, pentru a nu avea probleme mari cu legea. Medicii de familie spun că în momentul în care trimit pacienții către spital sau către serviciile paraclinice, atunci ei își asumă riscuri mult mai mari.În această perioadă, mulți medici din Sălaj, ca de altfel din toată țara, au ales să introducă pe timpul nopții rețetele pacienților, atunci nu este atât de aglomerat sistemul, dar tot nu sunt cu ele la zi.
SIUI stăpân pe viața românilor
Muncim și cotizăm din plin la stat. Se presupune, prin urmare, că avem și unele drepturi. Cum ar fi dreptul de a primi o rețetă sau de a fi consultați atunci când este nevoie. Ferească Dumnezeu să ajungi să te îmbolnăvești în România. Unii medici de familie admit că, în această perioadă, sunt situații în care bolnavii, unii aflați chiar în stare gravă, nu-și pot primi rețetele sau nu pot beneficia de consultații. În unele cazuri disperate, medicii de familie și-au sfătuit pacienții să se îndrepte către Unitățile de Primiri Urgențe, unde nu este nevoie de validarea cardului de sănătate. Doar că, ghici ce, medicii de la UPU preiau cazurile în ordinea urgențelor, așa că bolnavii au de așteptat câteva ore bune ca să le vină rândul să-i întrebe cineva de sănătate. Din când în când, unii mai puțini rezistenți, mai și mor pe scaune, bine că nu mor în picioare.
Oare se poate face un alt sistem informatic mai bun decât SIUI-ul actual, mai viabil, mai pro cetățean, mai pro european? De ce aleg guvernanții să mai bage bani peste bani într-un soft informatic bolnav? Cine are interese directe? Cine vrea să fim tot mai puțini? Se gândește cineva că o țară cu tot mai mulți bolnavi nu va mai fi niciodată prosperă? Ne îndreptăm cu pași mari spre momentul în care numărul de pensionari îl va depăși pe cel al angajaților, care aleg să migreze unde văd cu ochii. Chiar vede cineva asta?
Ce se întâmplă în Sălaj
Încă din luna iunie, Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj (CAS Sălaj) se confruntă și ea cu aceleași probleme atât de bine știute la nivel național. Cu privire la disfuncționalitățile existente la nivel de județ, Olga Stana – președintele CAS Sălaj ne-a declarat că „situația se știe, se lucrează la sistemul informatic, se fac încercări la nivel național pentru a remedia problemele. Sistemul informatic este foarte încărcat, această perioadă de activitate lunară se suprapune și cu perioada de raportare”. Cu privire la gravitatea problemei și nemulțumirea medicilor de familie din județ, Olga Stana ne-a comunicat că „medicii de familie își cunosc, în general, pacienții. Noi așteptăm ca situația acesta să se rezolve, dar nu putem face din păcate mai mult. Cu toate acestea, medicii de familie din Sălaj și-au primit banii la timp, nu sunt întârzieri”.
Cu privire la modul în care s-a soluționat protestul la nivel de instituție și a evoluției problemelor cu care se confruntă CAS Sălaj, directorul instituției ne-a informat că, oficial, nu a primit nicio înștiințare în acest sens, pe scurt nu s-au primit nici bani în plus pentru angajați, dar nici nu s-au emis informări concrete din partea celor care ne conduc. Deci toți știu, cunosc situația și tac. TIC TAC TIC TAC!
[…] Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) este una dintre cele patru componente ale Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate. El a fost conceput în anul 2008, și imediat după lansare a avut probleme de funcționare an de an. Reprezențanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) justifică situația prin faptul că sistemul informatic este suprasolicitat. Prin urmare, dezvoltatorilor de soft, în baza contractelor de mentenanță încheiate, li s-a cerut remedierea de urgenţă a problemelor și totuși, problemele persistă. Dar sistemul informatic în cauză ar trebui să se relaxeze, să primească și… Citeste mai mult […]
[…] Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) este una dintre cele patru componente ale Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate. El a fost conceput în anul 2008, și imediat după lansare a avut probleme de funcționare an de an. Reprezențanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) justifică situația prin faptul că sistemul informatic este suprasolicitat. Prin urmare, dezvoltatorilor de soft, în baza contractelor de mentenanță încheiate, li s-a cerut remedierea de urgenţă a problemelor și totuși, problemele persistă. Dar sistemul informatic în cauză ar trebui să se relaxeze, » Mai multe detalii […]
Incredibil, după ce o ștrulubatică de olteană a pompat grosul banilor în sănătate, acum ni se spune că nu ajunge. Incredibil, scandalos !