Sindicatul Europol anunţă, astăzi, schimbări în utilizarea Bodycam-ului de către poliţişti şi afirmă că noile prevederi vor „genera noi abuzuri din partea unora dintre şefii ancoraţi în era comunismului”. Potrivit noilor prevederi, poliţiştii vor fi obligaţi să înregistreze toate activităţile din spaţiul public, relatează News.ro.
„După cum prea bine cunoaşteţi, Dispoziţia IGPR nr. 97/2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera se transformase într-un obiect de joacă pentru unii şefi din teritoriu a căror principală preocupare era aceea de a ascuţi creioane în birou şi care îşi justificau funcţiile ocupate pe cu totul alte criterii decât profesionale, şi pe cale de consecinţă au înţeles, atât cât le-a permis pregătirea, să inventarieze numărul de persoane legitimate înscrise de poliţişti în rapoartele de activitate pe care le comparau cu numărul de înregistrări realizate cu Bodycam-urile din dotarea colegilor noştri”, au transmis, astăzi, reprezentanţii Sindicatului Europol, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, au existat multiple situaţii în care şefii au propus declanşarea cercetării prealabile faţă de subalternii incomozi, fiindu-le blocată posibilitatea de a le fi aprobată solicitarea de mutare de la o structură la alta sau între unităţi, în perioada de derulare a cercetării disciplinare.
„Iar în momentul în care ne gândeam că la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române va fi emisă o erată privind înţelegerea prevederilor acestei dispoziţii, care să vină în ajutorul celor ce nu făceau altceva pentru justificarea funcţiei ocupate, decât să contabilizeze rezultatele colegilor noştri din stradă, iată că Poliţia Română a venit de fapt în sprijinul acestor manageri emiţând un nou act de reglementare ce vine să modifice conţinutul Dispoziţiei IGPR nr. 97/2020, ca nu care cumva această categorie de şefi care au văzut hoţi doar la televizor să-şi piardă obiectul muncii. Pe cale de consecinţă, IGPR, cu paşi mărunţi şi repezi a emis Dispoziţia cu nr. 60/15.04.2022 pentru modificarea şi completarea Dispoziţiei inspectorului general al Poliţiei Române nr. 97/03.11.2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera, fără ca în prealabil să consulte organizaţiile sindicale, aşa cum era normal de altfel”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia afirmă că elementul de noutate este reprezentat de faptul că la acest moment, conform actualelor prevederi, poliţiştii vor fi obligaţi să înregistreze toate activităţile pe care le execută în spaţiul public.
Sindicaliştii susţin că acest lucru „va genera noi abuzuri din partea unora dintre şefi care sunt ancoraţi în era comunismului cu norme de amenzi sau persoane legitimate”.
Potrivit sindicaliştilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române poliţiştii pot legitima o persoană doar în următoarele situaţii:
1.aceasta încalcă dispoziţiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
2.există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
3.aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate;
4.descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
5.aceasta desfăşoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în faţa unei autorităţi sau instituţii publice;
6.aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;
7.cu ocazia unor controale sau razii, organizate atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste;
8.există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia.
„Vom reveni cu amănunte cu privire la diferenţele dintre cele două acte de reglementare a modului de utilizare a Bodycam-urilor, astfel încât să vă precizăm diferenţele esenţiale ce pot genera abuzuri din partea şefilor în ceea ce priveşte solicitarea privind legitimarea oricăror categorii de persoane”, au mai transmis sindicaliştii.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Sindicatul Europol anunţă, astăzi, schimbări în utilizarea Bodycam-ului de către poliţişti şi afirmă că noile prevederi vor „genera noi abuzuri din partea unora dintre şefii ancoraţi în era comunismului”. Potrivit noilor prevederi, poliţiştii vor fi obligaţi să înregistreze toate activităţile din spaţiul public, relatează News.ro. „După cum prea bine cunoaşteţi, Dispoziţia IGPR nr. 97/2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera se transformase într-un obiect de joacă pentru unii şefi din teritoriu a căror principală preocupare era aceea de a ascuţi creioane în… Citeste mai mult […]
[…] Sindicatul Europol anunţă, astăzi, schimbări în utilizarea Bodycam-ului de către poliţişti şi afirmă că noile prevederi vor „genera noi abuzuri din partea unora dintre şefii ancoraţi în era comunismului”. Potrivit noilor prevederi, poliţiştii vor fi obligaţi să înregistreze toate activităţile din spaţiul public, relatează News.ro. „După cum prea bine cunoaşteţi, Dispoziţia IGPR nr. 97/2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera se transformase într-un obiect de joacă pentru unii şefi din teritoriu a căror principală preocupare era aceea de a ascuţi creioane în… » Mai multe detalii […]