Sergiu Cornea, tânărul din Bălan care a renunțat la inginerie pentru a sculpta în lemn și piele

Are părul lung, pare puțin retras, liniștit, chiar foarte liniștit, iar mâinile sale îl trădează, arată că muncește. Sergiu Cornea este un tânăr din comuna sălăjeană Bălan care a renunțat la inginerie pentru a se refugia în artă. Sculptează în lemn cu drujba, dar modelează și pielea pe care o transformă în diferite obiecte.

Pe Sergiu l-am întâlnit la Grădina Zmeilor, în cadrul evenimentului organizat pentru promovarea acestui loc deosebit de atractiv din punct de vedere turistic. Leontina Prodan este cea care m-a dus la tabăra lui Sergiu. Înalt, slab, îmbrăcat în negru și având părul lung, Sergiu mi-a transmis multă liniște, dar și o mare capacitate de analiză. Privirea lui m-a făcut să înțeleg că nu îi place aglomerația și nici agitația. Se simte foarte bine acolo, la sat, departe de urban. Mi-a mai explicat că se simte bine în natură și se înțelege perfect cu lemnul pe care îl respectă. A acceptat să stea de vorbă cu mine. Zâmbind, Sergiu mi-a explicat că lemnul este cel care îi spune forma pe care o preferă. Povestea lui Sergiu ca sculptor a început în America. „Am 26 de ani și sunt un tip care și-a descoperit menirea, pasiunea pentru artă. Povestea mea este simplă, dar interesantă, cred eu. În 2017 eram student la construcții și m-am dus în Statele Unite ale Americii prin programul pentru studenți Work and Travel. Am mers acolo la un job care presupunea să fac curățenie în camere de hotel. Era lângă Muntele Rushmore  și acolo am întâlnit mai mulți băieți care sculptau în lemn cu drujba. M-am împrietenit repede cu ei, m-am integrat printre ei și m-au învățat tipul acesta de sculptură”, mi-a spus Sergiu.

Lemnul și bufnițele

„Am renunțat cumva la inginerie pentru artă. Sculptez în lemn, dar mai fac și alte lucrări. Lucrez inclusiv în piele. Orice bucată de lemn poate fi folosită în sculptură, nu doar pentru foc sau în construcții. De obicei, eu caut lemnul noduros, lemnul tare, bucățile greu de prelucrat. Prefer lemnul cât mai strâmb, cât mai noduros. Forma lemnului îmi spune ce urmează să sculptez. Mă uit la o bucată de lemn și îmi spune ce vrea să devină. Am renunțat la Cluj și acum stau aici, în Bălan. E mult mai bine, e mai aproape de pădure. În sculptură mă regăsesc, mă încarc, este lucrul care mă reprezintă. Mă simt aproape de natură și îmi place să sculptez ceea ce are legătură cu natura, păsări, dar și alte animale. Sculptez bufnițe, păsări despre care se spune că prevestesc anumite momente din viața omului.Asta îmi place să fac și din asta trăiesc. Mai prelucrez și pielea, confecționez curele, obiecte uzuale, teci etc”, a încheiat Sergiu.

Povestea de la marginea pădurii și bucureștenii

L-am lăsat pe Sergiu lângă bufnițele lui. Un corb negru mă privea. Era din lemn, dar părea atât de viu. Una dintre sculpturile lui Sergiu le-a atras atenția unor bucureșteni. Au cumpărat-o, va ajunge într-un loc plin de mister, am aflat asta de la ei, de la turiștii din București.