Președintele UDMR Sălaj, Seres Denes, a pârât Primăria Zalău la Ministerul Finanțelor. Parlamentarul susține într-o interpelare că municipalitatea ”aplică legea privind Codul Fiscal, atunci când stabilește impozitul pe clădiri, considerând că apartamentul situat într-un bloc de locuințe drept adresă de domiciliu, iar beciul și garajul pentru autoturisme aferente blocului ca fiind a doua, respectiv a treia clădire în afara celei de domiciliu. Astfel, se ajunge în situația în care organele fiscale locale stabilesc în sarcina contribuabililor pentru un beci sau pentru un garaj, impozite majorate cu 65 la sută, respectiv 150 la sută, adeseori acestea fiind mai mari chiar decât pentru locuințele propriu-zise”. Parlamentul afirmă că această ”anomalie” a apărut în cazul construcțiilor noi. ”De vreo doi ani încoace, beciurile sau garajele nou construite au fost înscrise în Cartea Funciară cu un număr distinct pentru ca vânzările ulterioare să fie efectuate mai ușor. Primăria Zalău le consideră ca fiind a doua sau a treia clădire. Asta în timp ce garajele sau beciurile vechi sunt considerate dependințe și nu se plătește impozit majorat. Municipalitatea taxează în mod eronat contribuabilii și sunt vecini din același bloc care plătesc diferit impozitul pe clădiri”, ne-a declarat Seres Denes. Parlamentarul cere Ministerului de Finanțe luarea unor măsuri ”pentru unificarea aplicării legislației fiscale, pentru ca aceasta să fie clară, neechivocă și mai ales justă față de contribuabili”.
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Zalău se apără spunând că aplică litera legii. ”Potrivit normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, impozitul pe clădiri, datorat de persoanele fizice, care au în proprietate mai multe clădiri, în afara celei situate la adresa de domiciliu, se majorează. În cazul în care, într-un bloc, garajele sau beciurile sunt apartamentate, se aplică prevederile punctului 46, alin. (4) din acelaşi act normativ, conform căruia în cazul în care în același bloc, o persoană fizică deține în proprietate mai multe apartamente, pentru calculul impozitului pe clădiri, majorat potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare apartament este asimilat unei clădiri”, afirmă purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău.
La Cehu impozitul pentru garaje sau beciuri nu a fost majorat
Codul Fiscal se aplică diferit, în funcție de interpretarea administrației locale. De exemplu, la Cehu Silvaniei nu se plătesc impozite majorate pentru garaje sau beciuri. ”Dacă are autorizație de construcție pentru garaj, poate fi considerată a doua clădire, în afară de apartamentul adresă de domiciliu. Însă Primăria Cehu nu am aplicat impozite majorate pentru beciuri sau garaje”, ne-a declarat primarul Andrei Varga.
Cristoase, de aceea am platit asa de mult? Si oare in ce ordine sunt luate toate proprietatile?