Se naște „Provincia Transilvania de Nord”. Nu este sigur că Zalăul va face parte din această structură

Mai multe localități și consilii județene din Sălaj, Maramureș, Satu Mare și Bistrița, cel puțin la modul declarativ, vor lansa, până la mijlocul lunii ianuarie 2019, o asociere numită „Provincia Transilvania de Nord”, scopul demersului fiind consolidarea statului prin dezvoltarea economică a zonei.


Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, inițiatorul ideii și care, cel mai probabil va fi liderul acestei asociații, a declarat, marți că „Provincia Transilvania de Nord” nu va fi o replică la Alianța Vestului, nefiind un proiect cu tentă politică.
”Vom lansa până în 15 ianuarie 2019 Provincia Transilvania de Nord, o asociere a președinților de consilii județene de la Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud, a primarilor municipiilor reședință de județ de la Baia Mare, Satu Mare, Zalău și Bistrița, alături de primarii de orașe și municipii din cele patru județe. Scopul este consolidarea statului român prin dezvoltare economică a zonei, o orientare spre competivitatea globală. Nu dorim să apărem ca o replică a Alianței Vestului, nu suntem un proiect cu tentă politică, ne dorim doar dezvoltarea Transilvaniei de Nord. Prin acest demers nu ne dorim să avem o relevanță doar la nivel regional sau național, ci să construim ceva bun și pentru Europa și să sprijim demersul european de a aduce, de exemplu, Ucraina, mai aproape de stabilitate și echilibru”, a spus Cherecheș.
Potrivit acestuia, nu va exista o structură în care cineva va fi numit președinte, ci va fi o structură colegială în care se va urmări ca proiectele discutate să fie lansate în dezbatere publică timp de două săptămâni, iar oricine va avea un punct de vedere se va putea exprima prin vot, printr-un sistem informatic.
”Lansarea Provinciei Transilvania de Nord va avea loc la București, după care va urma o altă lansare la Bruxelles”, a precizat Cătălin Cherecheș.
Edilul a explicat că viitoarea structură susține dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, urmând să fie realizate din fonduri proprii studii de prefezabilitate și fezabilitate care să fie avizate de autoritățile centrale de la București, dar proiectele strategice să fie finanțate direct de la Bruxelles.
”Primul lucru la care ne gândim este drumul rapid, sau un soi de autostradă, între Baia Mare și Satu Mare, completat cu o centură metropolitană a municipiului Baia Mare, apoi vom continua cu drumul spre Baia Sprie și unul spre Sighetu Marmației, pentru a dezvolta și orașele mici. Vom continua cu un pod rutier care să lege România de Ucraina, după care să facem drumul rapid Baia Mare – Zalău, respectiv intersecția cu Autostrada Transilvania. Ne dorim și infrastructura rutieră și feroviară spre Bistrița”, a subliniat Cherecheș.
În același timp, Provincia Transilvania de Nord se va implica în dezvoltarea unor proiecte pe turism, cultură, sport, educație – învățământ profesional.
”Sunt lucruri importante pe care le-au gândit și colegii noștri din Alianța Vestului și mă aștept să se întâmple o regionalizare informală a României pe aceste baze ale unor asociații create din dorința de a ne dezvolta economic, social, cultural. Cred că patriotismul local va deveni motorul dezvoltării României”, a conchis primarul de Baia Mare.

Ionel Ciunt: „Nu vreau să ne asociem doar de dragul asocierii”

Pentru mai multe informații, am luat legătura cu primarul Zalăului, Ionel Ciunt, care ne-a confirmat că a avut o discuție cu omologul său de la Baia Mare.

„Am discutat pe acest subiect cu primarul Cătălin Cherecheș și i-am promis că, în condițiile în care nu se va încălca legislația actuală sau Constituția României, voi fi deschis oricărei asocieri pentru binele comunităților pe care le administrăm”, spune Ionel Ciunt. Acesta a mai adăugat că, pentru a face parte din asocierea amintită, așteaptă unele propuneri de proiecte concrete. „Nu vreau să ne asociem doar de dragul asocierii, decât în cazul în care lucrurile sunt beneficie pentru comunitățile noastre”, a încheiat edilul Zalăului.

6 Thoughts to “Se naște „Provincia Transilvania de Nord”. Nu este sigur că Zalăul va face parte din această structură”

  1. Anonim

    Normal ca Zalaul ramane pe dinafara. Cu PSD si Ciunt la ce sa te astepti

  2. Anonim

    Zalaul si Salajul se vor asocia cu provincia rosie,adica Teleorman,Giurgiu,Calarasi.

  3. Anonim

    Exact ce neagă, aia sînt: replica POLITICĂ la Alianța Vestului – toți primarii acestor municipii sînt din coaliția de guvernare!

  4. Stai sa vezi ca "sarantocul" va cauta acum nod in papura

    Sa-i de a satisfactie lui Dragnea. ca le nu se asociaza cu primari PNL.

  5. Anonim

    Ciuma stramba din nas, evident. ULTIMII suntem, pata neagra de mizerie si saracie pe harta regiunii! Multumim PSD!

Leave a Comment