Problemele identificate pe şoselele Sălajului par să fie tot mai mari. În doar câteva zile, lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj au reţinut 13 permise de conducere dintre care jumătate pentru conducerea maşinilor sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii Biroului Rutier au desfăşurat, în municipiul Zalău, o acţiune pentru creşterea disciplinei în trafic şi prevenirea accidentelor rutiere ca urmare a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Pe parcursul acţiunilor, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, una dintre acestea fiind de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, o infracţiune de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, una de uz de fals, iar una a făcut obiectul altei fapte. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 293 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 292 au fost la regimul circulaţiei, iar una a fost aplicată la legislaţia privind regimul drumurilor. Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, 13 permise de conducere, dintre care şase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru neacordare de prioritate la pietoni, două pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, iar diferenţa au fost reţinute pentru alte abateri.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Problemele identificate pe şoselele Sălajului par să fie tot mai mari. În doar câteva zile, lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj au reţinut 13 permise de conducere dintre care jumătate pentru conducerea maşinilor sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii Biroului Rutier au desfăşurat, în municipiul Zalău, o acţiune pentru creşterea disciplinei în trafic şi prevenirea accidentelor rutiere ca urmare a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Pe parcursul acţiunilor, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, una dintre acestea fiind de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, o infracţiune de conducere… Citeste mai mult […]