O tânără care aborda clienții unui supermarket în vederea strângerii de bani, a fost observată și luată la întrebări, vineri, 19 aprilie, de un angajat al magazinului. Confruntată, aceasta a încercat să fugă, însă a fost oprită de un jandarm aflat în timpul liber, martor la cele întâmplate. A fost sesizat un echipaj de jandarmerie care, la scurt timp, a ajuns la fața locului. În urma verificărilor, s-a stabilit că tânăra de 21 de ani, domiciliată în comuna Bărbulești, județul Ialomița, a cerut și obținut donații în numele unei asociații caritabile care în realitate nu există. Tânăra s-a folosit de un document, „emis” de asociația fictivă, pe care îl afișa persoanelor aflate în magazin. Mai mult, pentru sensibilizarea potențialilor donatori și întărirea aparenței de legitimitate, aceasta pretindea că are deficiențe de auz și vorbire.
În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor. Persoanelor care doresc să ajute o cauza expusă de un reprezentant al oricărei asociații sau ONG, le recomandăm să solicite informații suplimentare precum și documente fiscale ce atestă că au donat (chitanță), numerotate, seriate și ștampilate, conform prevederilor Codului Fiscal. Pe orice chitanță următoarele informații sunt obligatoriu a fi menționate: denumirea asociației, adresa sediului, numărul și data întocmirii documentului, numele și prenumele persoanei fizice/ societății care depune sume și explicația sumei încasate, suma în cifre și litere, semnătura casierului.
M. S.
[…] a cerut și obținut donații în numele unei asociații… Articolul Se dădea surdomută și strângea bani apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Ia bani? Are deficiențe de auz și vorbire? Păi seamănă ca două picături de apă cu conducătorii țării!