Tinerii sălăjeni, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, care provin din medii şi familii defavorizate, pot să urmeze gratuit cursurile şcolii de şoferi. Înscrierile se pot face până în 24 ianuarie. Posibilitatea de a urma aceste cursuri este oferită de Fundaţia pentru Comunitate, care acoperă costurile școlii de șoferi. Prin intermediul acestui program, ajuns la a VIII-a ediție, sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente. Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 18 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie. Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până în 24 ianuarie 2023. Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente: scrisoare de motivare personală, anchetă socială, declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii, ofertă de preț de la școala de șoferi și document despre nivelul studiilor absolvite. Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/permis
În decursul celor șapte ediții anterioare ale acestui program, peste 290 de tineri au primit finanțare pentru a urma cursurile școlii de șoferi. Din Sălaj au fost finanțați cinci tineri, care au obținut permis de conducere. De precizat este faptul că rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până în 28 februarie 2023, iar câştigătorii vor fi înștiințați în scris până în 15 martie. Informaţii şi detalii suplimentare se pot obţine sunând la numărul 0752-018760 (în zilele lucrătoare, între orele 10-17) sau scriind la adresa de e-mail permis@pentrucomunitate.ro.
foto cu caracter informativ
[…] Tinerii sălăjeni, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, care provin din medii şi familii defavorizate, pot să urmeze gratuit cursurile şcolii de şoferi. Citeste mai mult […]
[…] Tinerii sălăjeni, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, care provin din medii şi familii defavorizate, pot să urmeze gratuit cursurile şcolii de şoferi. » Mai multe detalii […]