Schimbări de ultimă oră în regulamentul serviciului de taximetrie din municipiu

Consilierii locali au aprobat, în cadrul ședinței de Consiliu local municipal de joi, 26 octombrie, o serie de modificări aduse Regulamentului privind organizarea și funcționarea serviciului public de transport în regim de taxi și în regim de închiriere, pe raza municipiului Zalău. A fost propusă și aprobată modificarea anexei 2 a regulamentului, astfel încât cele 18 stații de taxi ce vor funcționa pe raza municipiului, vor fi următoarele:

Stația de pe strada Avram Iancu, din fața magazinului alimentar – 5 locuri; Piața Iuliu Maniu, în fața Clădirii Transilvania -15 locuri; Strada Unirii, în fața hotelului Porolissum, 3 locuri; bulevardul Mihai Viteazul, magazin Nazaret, 10 locuri; bulevard, în fața blocului 120 – 10 locuri; strada Armoniei Școala Iuliu Maniu – 10 locuri; bulevard, zona Astralis – 5 locuri, strada Simoion Bărnuțiu, în cele trei stații, după cum urmează: intersecția cu strada General Dragalina – 5 locuri și peste drum de blocul A4 – 25 de locuri, Școala Generală Corneliu Coposu – 8 locuri, strada Voievod Gelu peste drum de benzinărie – 5 locuri, strada Porolissum peste drum de școală, 5 locuri, strada 22 Decembrie 1989 lângă Club – 3 locuri, strada Traian – Școala nr. 13 – 3 locuri, Ortelec centru, lângă școală – 5 locuri; strada Gheorghe Doja lângă Parcul Brădet – 4 locuri, strada Avram Iancu, peste drum de Liceul Sportiv Avram Iancu, 4 locuri; parcare sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” – 8 locuri (marfă). În prezent, în Zalău, își desfășoară activitatea 268 de taximetre autorizate, cărora li se adaugă patru autovehicule special destinate persoanelor cu dizabilități.

Scandal pe strada Armoniei

Direcția tehnică din cadrul Primăriei Zalău a fost sesizată în scris de locatarii blocurilor UJCM, G88,G164, G11, G10, cu privire la disconfortul creat cetățenilor și riveranilor, prin parcarea autovehiculelor care desfășoară activitate de taximetrie-marfă, funcționarii din Primărie constatând că, datorită gabaritului mare al autovehiculelor pentru transport marfă se ocupă nejustificat o suprafață considerabilă de trotuar și din carosabilul străzii Armoniei îngreunând circulația în zonă. S-a mai constat faptul că circulația în această zonă este obstrucționată zilnic fiind deseori situații de blocaj în trafic, fiind totodată, afectată liniștea locatarilor din zonă prin scandalurile iscate adesea între șoferi și cetățenii, în special cei de etnie romă care locuiesc în zonă. De asemenea, lucrurile de intervenție pe segmentul de salubrizare este îngreunat. În concluzie, s-a decis mutarea stației destinate taximetrelor regim marfă, de pe strada Armoniei într-un alt loc, și anume parcarea de lângă Sala Sporturilor.

 

 

Leave a Comment