Câştigul salarial mediu nominal brut a înregistrat o creștere notabilă, în luna iulie a acestui an față de luna precedentă, relevă ultimele statistici oficiale. Astfel, salariul mediu nominal brut a fost în iulie 2020, în sumă de 5.468 de lei, cu 99 de lei, respectiv 1,8 la sută mai mare decât în iunie 2020. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.372 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 74 de lei (+2,2 la sută), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi. Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.910 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.687 lei). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1 la sută, Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 105,2 la sută pentru luna iulie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 102,2 la sută pentru luna iulie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 226,8 la sută, cu 5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie 2020. „În luna iulie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici, prin continuarea aplicării măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al treisprezecelea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice”, a comunicat, zilele trecute, INS. Datele oficiale arată că cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 46 la sută în transporturi aeriene ca efect al reluării activităţii, urmare a continuării aplicării măsurilor de relaxare; între 12 la sută şi 21,5 la sută în extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor din tutun, extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).