Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, pentru înființarea unei structuri de sprijin a afacerilor în județul nostru. „Semnarea acestui contract marchează un pas esențial în dezvoltarea economică a Sălajului. Proiectul reprezintă rezultatul unei colaborări eficiente, motiv pentru care doresc să felicit întreaga echipă din Consiliul Județean Sălaj pentru efortul depus. Le mulțumesc, totodată, partenerilor noștri – Primăria Hereclean, Școala Gimnazială nr. 1 Panic, Biserica Greco-Catolică Hereclean și Parohia Reformată Guruslău – pentru sprijinul și implicarea activă în conturarea acestui demers. Am reușit să demonstrăm că, atunci când comunitatea se mobilizează în jurul acelorași valori, putem construi un viitor mai bun pentru Sălaj. Dezvoltăm noi locuri de muncă, atragem investiții, dinamizăm zona metropolitană și oferim stabilitate tinerilor, astfel încât să își poată construi un trai sigur aici, acasă”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu. Proiectul are o valoare totală de 37,2 milioane de lei și vizează crearea unui parc de specializare inteligentă în comuna Hereclean, pentru susținerea investițiilor în activități de cercetare-dezvoltare inovare bazate pe tehnologii avansate.