Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor, runda 2021, arată o populație rezidentă a județului Sălaj de 212.224 persoane, în scădere cu 12.160 locuitori față de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (108.563 persoane, reprezentând 51,2 la sută) și trăiește în mediul rural (130.098 persoane, reprezentând 61,3 la sută). Datele provizorii privind Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021, au fost făcute publice, marţi, de către Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, în cadrul şedinţei Comisiei județene pentru recensământul populației și locuințelor.
Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Sălaj se situează pe locul 40 în ierarhia judeţelor. Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populației rezidente pentru județul Sălaj crescând la 42,2 ani (față de 40,9 ani la RPL2011). Referitor la municipii, orașe și comune, în cadrul județului Sălaj, localitățile care au câștigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte, sunt comuna Crişeni care a ajuns la o populație de 3.326 persoane (cu 685 persoane mai mult decât în 2011), comuna Hereclean cu o populație rezidentă de 3.941 persoane (cu 366 persoane mai mult decât în 2011) și comuna Românaşi cu o populație rezidentă de 3.118 persoane (cu 224 persoane mai mult decât în 2011). Ierarhia se modifică puţin dacă ne referim la creșteri în valori relative. Astfel, comunele Crişeni şi Hereclean care au crescut cu 25,9 la sută, respectiv cu 10,2 la sută față de 2011 sunt urmate de comuna Dragu cu o creştere de 9,3 la sută (+132 persoane).
Comuna Zalha a rămas cu 700 de locuitori
Localitățile din județul nostru cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comunele Şimişna (- 833 locuitori, – 24,5 la sută față de populația din 2011) și Sălăţig (- 2.404 locuitori, – 17,5 la sută față de populația din 2011). Comuna cea mai mică din județ este Zalha cu 767 locuitori (în scădere față de RPL2011 când s-au recenzat 864 locuitori). Cea mai mare comună din județ este Crasna (6.024 locuitori) care a scăzut față de RPL2011 cu 461 persoane. Din cele trei oraşe ale judeţului, Cehu Silvaniei este orașul cel mai mic (6.369 locuitori față de 7.214 locuitori în 2011). Cel mai mare oraș din județ, conform rezultatelor provizorii ale RPL2021, este Şimleu Silvaniei cu 13.948 locuitori. Municipiul Zalău, reședință a județului Sălaj, are o populație rezidentă de 52.132 persoane, mai mică decât în urmă cu zece ani, cu 4.070 persoane. Informația privind etnia a fost disponibilă pentru 194.808 persoane (din totalul celor 212.224 persoane care formează populația rezidentă a județului Sălaj). S-au declarat români 136.552 persoane (70,1 la sută). Populația de etnie maghiară ȋnregistrată la recensământ a fost de 40.554 persoane(20,8 la sută); numărul celor care s-au declarat romi a fost de 16.706 persoane (8,6 la sută); populaţia slovacă ȋnregistrată a fost de 760 persoane(0,4 la sută). Structura confesională a fost declarată de 193.414 persoane din totalul populației rezidente a județului Sălaj și arată că 65,2 la sută dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă; 17,8 la sută s-au declarat de religie reformată, 6,2 la sută de religie penticostală; 4,1 la sută de religie baptistă, iar 2,5 la sută de religie greco-catolică.
Probleme cu educația
Din totalul populației rezidente a județului Sălaj, 46 la sută au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici), 42,2 la sută nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 11,8 la sută nivel superior.Populația activă a județului Sălaj este de 86.430 persoane, fiind compusă din 82.012 persoane ocupate și din 4.418 șomeri. Populația inactivă cuprinde 125.794 persoane din care pensionarii reprezintă 41,4 la sută, iar elevii și studenții aproape o treime (31,8 la sută). Datele complete și finale vor fi făcute publice, etapizat, în perioada mai-decembrie 2023. Recensământul din 2021 a fost al 13-lea recensământ din istorie și primul din România organizat integral în format digital. Datele acestui Recensământ spun multe despre județul Sălaj și ar trebui să ne dea de gândit. Cei care muncesc sunt tot mai puțini, pensionarii sunt tot mai mulți, iar nivelul de educație este tot mai redus.
[…] Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor, runda 2021, arată o populație rezidentă a județului Sălaj de 212.224 persoane, în scădere cu 12.160 locuitori față de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (108.563 persoane, reprezentând 51,2 la sută) și trăiește în mediul rural (130.098 persoane, reprezentând 61,3 la sută). Datele provizorii privind Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021, au fost făcute publice, marţi, de către Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, în cadrul şedinţei Comisiei județene pentru recensământul populației și locuințelor. Din punctul de vedere al… Citeste mai mult […]