Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă că în această perioadă Eures România, departamentul privind munca în străinătate, dispune de 145 de joburi pentru lucrători calificaţi în domeniul hotelier-gastronomic care vor să desfăşoare o activitate în Germania. Pentru aceste locuri de muncă sezoniere se va organiza la Sibiu, în zile de 5 şi 6 septembrie, o selecţie.
Potrivit AJOFM Sălaj, Centrala de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor Zav Bonn împreună cu Marriott Hotel Frankfurt şi compania Europa Park Rust oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: barman – 30 de posturi, ospătar – 60 de posturi, bucătar – 45 de posturi şi manager restaurant a la carte respectiv personal serviciu organizare banchet – zece posturi.
Cei interesaţi trebuie să ştie că pentru ocuparea posturilor de barman, ospătar şi bucătar angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe de limba germană. Angajarea se va face pentru o perioadă de şase luni, începând cu luna octombrie 2013, respectiv aprilie 2014, în funcţie de angajator. Salariul oferit este cuprins între 1.500- 2.000 de euro brut lunar pentru ospătar, 1.850-1.950 de euro brut lunar pentru barman şi de maxim 2.100 de euro brut lunar pentru bucătar. Salariile sunt acordate şi în funcţie de experienţă şi calificarea profesională. Potrivit condiţiilor de muncă impuse de angajator, timpul de lucru este cuprins între 40 şi 45,5 de ore săptămânal, inclusiv în weekend, dar şi în zilele de sărbătoare legală.
Cazarea poate fi asigurată de către angajator contracost sau gratuit.
Deasemenea, pentru posturile de manager restaurant a la carte sau pentru personal serviciu în organizarea de banchet sunt solicitate persoane care au atât cunoştinţe foarte bune de limba germană, nivel C2, cât şi cunoştinţe bune de limba engleză, nivel B2, precum şi calificare şi experienţă în domeniu.
Acte necesare pentru participarea la selecţie
Sălăjenii interesaţi de aceste oferte de muncă în Germania, care corespund cerinţelor, trebuie să se adreseze consilerului Eures din cadrul AJOFM Sălaj, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se va realiza în baza unei cereri tip, care se completează la sediul agenţiei din Zalău, o copie a actului de identitate sau o copie a paşaportului, un CV Europass cu fotografia inclusă, redactat în limba germană, cazier judiciar din care să reiasă faptul că persoanele nu au antecedente penale dar şi o adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „apt de muncă”.