Vârstnicii şi asiguraţii din sistemul public de pensii care vor sa beneficieze de tratament la preţ redus, pot apela la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. În această perioadă instituţia a început distribuirea celei de a III-a serii de bilete de tratament. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pentru această serie sunt disponibile un număr de 66 de bilete cu începere a tratamentului în perioada 20-22 martie, iar staţiunile unde pensionarii şi asiguraţii din sistemul public pot se să trateze, aflate în subordinea Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM), sunt: Bala – Mehedinţi, Buziaş – Timiş, Pucioasa – Dâmboviţa, Bizuşa – Sălaj, Sarata Monteoru – Buzău, Olăneşti – Vâlcea, Geoagiu – Băi – Hunedoara, Covasna – Covasna, Lacul Sărat – Brăila, Moneasa – Arad, Nicolina – Iaşi, Băile 1 Mai – Bihor.
Persoanele interesate de obţinerea unui bilet trebuie să se prezinte la CJP Sălaj, cu o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte necesitatea efectuării unui tratament, o copie a actului de identitate şi talonul de pensie. În cazul angajaţilor, aceştia trebuie să prezinte şi o adeverinţă de salarizare. Pentru un bilet, care include 16 zile de tratament cu trei mese zilnice incluse şi diferite proceduri medicale, pensionarii vor achita jumătate din valoare pensiei brute, iar în cazul altor categorii de persoane se va achita jumătate din valoarea biletului. De precizat este faptul că preţul unui bilet diferă în funcţie de staţiunea pentru care optează solicitantul, iar preţul integral pentrul cel mai scump tratament de1.500 de lei.