Sălăjenii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare pot să-și cumpere vechime în muncă. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Sălaj informează că vechimea în muncă se poate cumpăra până în 1 septembrie a acestui an. Astfel, cei care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult șase ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.
Contribuție de 750 de lei lunar pentru salariul minim
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare. Contribuţia lunară se calculează în funcţie de salariul minim pe economie, cum de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 de lei cât era în 2022, la 750 de lei în acest an.
[…] Sălăjenii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare pot să-și cumpere vechime în muncă Citeste mai mult […]
[…] Sălăjenii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au atins stagiul minim de cotizare pot să-și cumpere vechime în muncă » Mai multe detalii […]
17-02-2023. Doamnelor pensionare vulnerabile, Domnilor pensionari vulnerabili,
§A] Pensionarii romani vulnerabili sunt foarte vulnerabili în România, în particular, și în UE, în general.
§B] Caut persoane, cu propuneri scrise, pentru initiativa Partidul Pensionarilor Vulnerabili din Romania.
Este initiativa pentru MILIOANE de romani.
Varsta minima: 65 ani pentru domni sau 63 de ani pentru doamne.
Pensia maxima: 2500/2600/2700 lei.
POST SCRIPTUM:
„02/23″
„Total drepturi 1895″
Aceasta este pensia mea lunara.
POST SCRIPTUM nr. 2:
Initiativa este pentru o parte din 4781124 pensionari romani.
Initiativa este pentru pensionarii romani vulnerabili.
Initiativa este pentru pensionarii cu pensii maxime de 2500/2600/2700 lei.
POST SCRIPTUM nr. 3:
La pensie lunara de 2800 lei, de 2900 lei, de 3000 lei, de 3100, …. este alta categorie de pensionari romani.
NU amestecati categoriile de pensionari romani.
POST SCRIPTUM nr. 4:
Propuneri scrise pentru initiativa mai sunt posibile:
atat de la pensionari cu pensii de peste 2700 lei,
cat si de la persoane care NU sunt pensionari.