Persoanele care nu poartă mască în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise riscă amenzi cuprinse între 500 de lei și 2500 de lei. Și asta începând de vineri, 15 mai, de la intrarea în vigoare a stării de alertă, iar noile reguli sunt cuprinse în Hotărârea numărul 24 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU). – “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”. Astfel, purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. ”Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 litera h, respectiv <<nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții>> se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei”, se arată în informarea Grupului de Informare Strategică.
P-aia de la cecere i-ati intrebat ?
Cu siguranță, în zilele de 15, 16 și 17 mai nu se vor da amenzi, liberalii nu prea le au cu legile.