În 22 octombrie, dimineaţa, șacalii au atacat în Șimișna și au produs pagube mari unui crescător de animale din localitate. Haita de animale feroce au ucis cu sălbăticie 20 de oi și au rănit alte 10 oi. Locuitorii sunt extrem de speriați și îngrijorați, în condițiile în care incidentul s-a produs nu foarte departe de ultima casă din localitate, mai exact la intrarea dinspre Rus, așa după cum ne-a declarat primarul Călin Cristian Prodan. Acesta ne-a confirmat că imediat după atac localnicul al căror oi au fost atacate l-a anunțat cu privire la eveniment și s-a prezentat la primărie pentru a depune o cerere pentru solicitarea despăgubirii cuvenite. La nivel de primărie s-a întrunit de urgență Comisia pentru constatarea pagubelor, iar în data de 24 octombrie, la ora 10, va avea loc întâlnirea cu toate părțile responsabile. Legat de incident, primarul din Șimișna spune că „în Șimișna noi nu am mai avut cazuri de acest gen, am mai auzit mai demult că au fost șacali la Ileanda și în Gâlgău, dar aici la noi niciodată nu am avut”. Paguba gospodarului în cauză este mult mai mare în contextul în care 10 oi încă sunt date dispărute, nu știe dacă sunt vii sau moarte. În Șimișna există trei crescători de animale, ei s-au anunțat între ei, sunt cu ochii-n patru și speră ca haita de șacali să nu-i lovească și pe ei. Autoritățile locale așteaptă acum să se întâlnească Comisia pentru constatarea pagubelor și vadă care sunt demersurile care se pot lua mai departe în acest caz.
Contactat legat de acest subiect, Cristian Crișan – directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj ne-a declarat că „șacalul este o specie cu prezență relativ nouă în județ. Din sudul țării șacalii au pătruns încet încet și în județul nostru. Avem cotă de recoltă la această specie și urmează să identificăm exemplarele care au produs pagube în Șimișna. Odată ce au apărut pagube în județ noi începem, din această săptămână, să executăm vânători în teren”. Cota de vânătoare la șacali stabilită pentru județul nostru este de 36 de animale. Un delegat al instituției va participa în cadrul Comisiei pentru constatarea pagubelor din Șimișna, pentru a stabili pașii care trebuie făcuți mai departe în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru cetățeni dar și pentru crescătorii de animale din localitate.
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
[…] În 22 octombrie, dimineaţa, șacalii au atacat în Șimișna și au produs pagube mari unui crescător de animale din localitate. Haita de animale feroce au ucis cu sălbăticie 20 de oi și au rănit alte 10 oi. Locuitorii sunt extrem de speriați și îngrijorați, în condițiile în care incidentul s-a produs nu foarte departe de ultima casă din localitate, mai exact la intrarea dinspre Rus, așa după cum ne-a declarat primarul Călin Cristian Prodan. Acesta ne-a confirmat că imediat după atac localnicul al căror oi au fost atacate l-a anunțat… Citeste mai mult […]
Scrieți ca rog și despre șacalii care ne guvernează și conduc aceasta tara, acest județ! !!! Ne devorează zi de zi! Chiar nu realizați?
Lena, nu te-ai referit și la cei care conduc Asociația de Vânătoare.