Președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a semnat la finalul săptămânii trecute, împreună cu reprezentatul companiei CMPG Consultancy SRL, Alexandru Pavel, contractul “Servicii pentru elaborarea și implementarea documentelor de planificare strategică și financiară la nivelul Consiliului Județean Sălaj pentru perioada 2021-2027”. Cu o valoare de 404.600 de lei și o durată de nouă luni, contractul face parte din proiectul “Planificare strategică și financiară a județului Sălaj”, implementat de către Consiliul Județean și cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaționat Capacitate Administrativă 2014-2020. Contractul prevede elaborarea Strategiei de Dezvoltare a județului Sălaj în perioada 2021-2027, precum și a unui plan de măsuri bazat pe criterii de prioritizare a investițiilor în sectoare precum infrastructură, sănătate, educație și asistență socială. “Vă asigur că nu va fi încă un document uitat într-un sertar. Va oferi, în schimb, o nouă abordare în ceea ce privește domeniile spre care trebuie să ne canalizăm, în următorii ani, eforturile, ținând cont de realitățile sociale, economice și de mediu de la nivelul fiecărei comune și oraș din Sălaj. Practic va fi un plan de acțiune menit să impulsioneze dezvoltarea județului, în vederea creșterii calității vieții sălăjenilor“, a declarat președintele C J Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.
“Sperăm ca Strategia să fie un demers de succes, care să contribuie la dezvoltarea durabilă a Sălajului. În urma consultării tuturor actorilor locali – administrație publică, ONG-uri, agenți economici, societate civilă – vom identifica nevoile reale ale comunității și vom elabora o listă a proiectelor prioritare pentru îmbunătățirea condițiilor socio-economice din județ”, a precizat Alexandru Pavel, reprezentantul legal al societății care va elabora Strategia de Dezvoltare .
Va rămâne Lăstărișului de semnături! Va asigur!!!
Si paguba de 400 de mii,desigur.Nu inteleg de ce trebuie platita o companie de consulting. Ce rost mai au atunci functionarii din CJ daca-i platim pe altii sale faca treaba ?