Un alt accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc sâmbătă, 20 septembrie, în jurul orei 14, pe drumul 191C între localităţile Aghireş şi Meseşenii de Jos. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, T. Tamaş, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil umed, şi într-o curbă deosebit de periculoasă a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, o femeie în vârstă de 79 de ani, pasageră în autoturism a fost rănită grav, iar alte două persoane, în vârstă de 23 respectiv 47 de ani au suferit leziuni uşoare.