Celebrul protestatar din Zalău, Andreica Zaharie, s-a legat marți dimineața cu două lanțuri, în fața Instituției Prefectului și Consiliului Județean Sălaj. Și de această dată, Zaharie și-a strigat cu ajutorul portavocei nemulțumirea legată de concedierea sa de la SC Transurbis, unde a fost angajat ca și șofer. Acesta acuză fosta conducere a operatorului de transport public în comun că, după ce în 2000 a constituit un sindicat al șoferilor, a fost dat afară pe nedrept. Bărbatul și-a căutat dreptatea în instanță, însă nici un judecător nu i-a dat câștig de cauză, așa că a pornit un ”război” și împotriva justiției. Marți, în fața Prefecturii a acuzat toate autorităţile publice ale județului, precum și pe unii magistrați, de ”corupție”. Protestatarul a amenințat că dacă nu i se va face dreptate ”în două – trei săptămâni” va intra în greva foamei.
Jandarmii l-au supravegheat pe Andreica Zaharie pe toată durata protestului, fiind cunoscut de către autorități pentru desele manifestări publice. În toamna anului 2010, fostul șofer al Transurbisului a dus în fața Tribunalului Sălaj coroane, un sicriu și mai multe cruci pentru a ”cânta prohodul” justiției din România. În 2011, Zaharie a incendiat un cauciuc de camion în fața Instituției Prefectului Sălaj și și-a atârnat de gât o plăcuță pe care scria ”Jos mafia!”.
Domnu’ ziarist, nu e corect „angajat ca și șofer”, corect este „angajat ca șofer”!
Pe Muresan , fostul director ar trebui sa-l vedem in locul lui cu un cauciuc atarnat de gat…