În data de 29 septembrie se sărbătorește Ziua Internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cu această ocazie se are în vedere tragerea unui puternic semnal de alarmă cu privire la importanța salvării alimentelor care odată cumpărare în exces ajung, din păcate, la coşurile de gunoi ale gospodăriilor, retailerilor şi restaurantelor. Potrivit celor mai recente estimări realizate la nivelul țărilor membre UE, în România se aruncă anual peste 2,5 milioane tone de mâncare. Conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sălaj (DADR Sălaj) a decis să se implice, pentru al doilea an consecutiv, în această acțiune de informare și responsabilizare a populației la nivel de județ. O echipă numeroasă de consultanți și specialiști din cadrul instituției au vizitat instituțiile, școlile, parcurile și zonele de relaxare din Zalău, împărțind materiale publicitare, furnizând totodată informații și detalii utile legate de campanie. Totodată, un pachet de materiale de informare au ajuns, în format electronic, la toate primăriile din județ. Legat de impactul acestei acțiuni, Loredana Crețu – consilier superior în cadrul DADR Sălaj ne-a comunicat că „această acțiune a fost una extrem de plăcută, am fost uimită să constat că mulți zălăuani cu care am interacționat știau ce se sărbătorește în data de 29 septembrie, și cunoșteau destul de multe detalii legate de acest subiect. Cei care nu auziseră încă de acțiunile menite să prevină și să combată risipa alimentară ne-au ascultat cu interes, au fost foarte receptivi și chiar au studiat pe loc materialele noastre”. Pornind de aici, ne-am dorit să aflăm cum a fost percepută, per ansamblu, această campanie și dacă sunt șanse ca acest proiect să continue. Silviu Pop – directorul executiv al DADR Sălaj spune că „tot personalul nostru s-a mobilizat exemplar pentru această acțiune. Am primit toate materialele necesare de la Ministerul Agriculturii. Este extrem de important să conștientizăm că nu este necesar să cumpărăm mai mult decât consumăm, chiar este mare păcat să arunci mâncarea în condițiile în care alții nu au ce pune pe masă. Dar mai mult de atât, să ne gândim că în acest fel putem să și economisim bani, pe care-i putem aloca spre alte direcții și necesități. Având în vedere feed-back-ul primit de la cetățeni pot sune că această campanie a fost un succes. Și da, intenționăm să reluăm această acțiune și în anii următori”. Pornind de la concluziile trase pe parcursul unei zile maraton de informare, în care reprezentanții instituției au străbătut întreg orașul, în data de 2 octombrie, a fost trimis la Ministerul Agriculturii un raport detaliat cu privire la modul în care această campanie s-a desfășurat.
[…] În data de 29 septembrie se sărbătorește Ziua Internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cu această ocazie se are în vedere tragerea unui puternic semnal de alarmă cu privire la importanța salvării alimentelor care odată cumpărare în exces ajung, din păcate, la coşurile de gunoi ale gospodăriilor, retailerilor şi restaurantelor. Potrivit celor mai recente estimări realizate la nivelul țărilor membre UE, în România se aruncă anual peste 2,5 milioane tone de mâncare. Conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sălaj (DADR Sălaj) a decis să se implice, pentru al doilea… Citeste mai mult […]
Fujiți băi d’acia cu preocuparea sălăjenilor.Am trecut amainte pe lâng-un tomberon din D-va Nord.Cam fo’ 20 de borcane aruncate.De la dulceață până la ardei iuți.Tanti aia de la DADR(alta sinecură),vorbește aiurea.Ne doare-n veșcă pe tăți de soartă lumii ăsteia.Dupa noi potopul….